Administrație
Prefectul de Alba despre protestele din 1 Decembrie: „Oricărui cetăţean îi va fi uşor să discearnă şi să separe grâul de neghină”
Prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan mulţumeşte celor care au contribuit la buna organizare a manifestărilor de 1 Decembrie la Alba Iulia, dar critică modul în care unii cetăţeni şi politicieni au ales să vină la Alba Iulia pentru a produce „zâzanie şi dezbinare”. Vă prezentăm mesajul lui Şetfan Bardan la finalul Serbărilor Unirii.
„Le mulţumesc celor care şi-au adus aportul pentru buna organizare a unor Serbări ale Unirii pe care le-am dorit să fie ale tuturor, prin bogăţia manifestărilor culturale şi nu numai desfăşurate pe parcursul a 11 zile, cu un program care a conţinut nu mai puţin de 112 puncte. De la cei care au realizat acţiuni proprii în cadrul Serbărilor Unirii – instituţii, ONG-uri sau simpli cetăţeni, la cei care au sprijinit realizarea acestor manifestări şi până la cei abilitaţi să asigure ordinea şi liniştea publice necesare Zilei Naţionale, toţi merită aprecierile noastre pentru că şi-au făcut cu prisosinţă treaba.
Nu pot spune, din păcate, acelaşi lucru despre cei care au venit la Alba Iulia ca să producă zâzanie şi dezbinare. Despre cei care, plătiţi sau nu, au venit la Alba Iulia să huiduie de Ziua Naţională. Despre lideri politici importanţi care au încălcat ceremonialul militar, plecând în mijlocul acestuia şi care au încercat, de asemenea, să umbrească momentul de suflet al înfrăţirii municipiului Alba Iulia cu Chişinăul, moment din mijlocul căruia au plecat fără cea mai mică remuşcare. Despre cei care nu au înţeles că, pentru a protesta faţă de un proiect comercial precum cel de la Roşia Montană, îţi sunt de ajuns celelalte 364 de zile ale anului şi nu trebuie să o strici pe a 365-a, Ziua Naţională.
În final, sunt convins că oricărui cetăţean îi va fi uşor să discearnă şi să separe grâul de neghină, pentru că cei mai mulţi dintre noi, în cvasimajoritate, am înţeles că 1 Decembrie este o zi care trebuie să ne unească, o zi în care românii în ansamblu contează mai mult decât un individ sau altul”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
calin
duminică, 04.12.2011 at 16:09
…neghina e la putere !!!!
ionel
duminică, 04.12.2011 at 23:28
Daca primarul ***** tacea la manifestari, nu pleca nimeni. Așa ca stimabile prefect, neghina e la voi in ogradă. E cazul sa o ierbicidati la viitoarele alegeri.Ai dreptate Călin!
Toma Alimos
duminică, 04.12.2011 at 17:33
Dupa ce ati taiat salarii,pensii, dupa ca ati pus la pamant zeci de mii de firme private, dupa ca salariul nu-ti ajunje sa platesti curentul si gazul, dupa starea de saracie si disperare in care i-ati adu pe romani, dupa… ce asteptati? Aplauze? Sau sa castigati alegerile in 2012? PDL si UDMR v-ati dovedit neputinta unei guvernari pentru romani. Atata rau nu le-au facut nici un partid romanilor. Barometrul oricarei guvernari este intrebarea la care trebuie sa raspundeti in fata tuturor romanilor: CE ATI FACUT CU NIVELUL DE TRAI ?
Restul sunt vorbe goale. Cu ministrii incompetenti ati distrul sistemul de sanatate, invatamantul, sistemul militar, politia si ne-ati OMORIT SPERATNA DE MAI BINE. Locul PDL si UDMR este la groapa de gunoi a istoriei. V-o spune cineva care nu este inregimentat politic.
Laura
duminică, 04.12.2011 at 21:12
Felicitari , felicitari si iar fecitari domnule prefect si tuturor organizatorilor
pentru organizarea manifestarilor de 1 Decembrie.
radu
duminică, 04.12.2011 at 23:19
pt. toma alimos si calin
sa inteleg ca voi faceti parte din cei 10 care au huiduit ? 99,9% din romani stiu ce inseamna 1 dec
ionutz
luni, 05.12.2011 at 09:06
Aia care huiduie imnul ar trebui ******. In cap.