Eveniment
Pregătiri pentru plombarea gropilor în iarnă, la Alba Iulia. Primăria a cumpărat asfalt special, rezistent până la -40 de grade
Primăria Alba Iulia a cumpărat recent 15 tone de mixtură asfaltică specială ce poate fi utilizată în orice anotimp, între temperaturi de -40 de grade Celsius și +60 de grade Celsius.
Achiziția a fost făcută prin cumpărare directă, pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea totală fiind de 24.000 de lei. Ofertantul este Z&Z Piro SRL din județul Harghita.
Potrivit descrierii, mixtura asfaltică stocabilă la rece este de tip RRD (Reparația Rapidă a Drumurilor), fiind ambalată în găleți de 25 kg și produsă sub licența EMCOL – Anglia. Materialul se aplică la rece, fără a necesita amestecarea sau amorsarea suprafeței de reparat. De asemenea, mixtura nu este afectată de temperaturi joase sau foarte mari (-40
grade Celsius … +60 grade Celsius), zapadă, gheaţă sau ploaie.
Potrivit producătorului, întărirea materialului se produce în parte în urma compactării și în parte prin contactul cu aerul. După terminarea reparațiilor drumul se poate reda imediat traficului, în urma căreia întărirea se face mai repede.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News