Actualitate
Pregătiri pentru Sărbători. Cât sunt dispuşi să cheltuie românii pe cadouri de Crăciun. Concluziile unui studiu
Chiar dacă bugetele familiilor din România sunt, de cele mai multe ori, “încărcate” de cheltuieli zilnice şi facturi la utilităţi, nu vor uita să “investească” şi în cadourile de Sărbători.
Cei care nu şi-au golit buzunarele de “Black Friday” sau cu alte ocazii, în ultima perioadă iau în considerare că se apropie Crăciunul, prilej de bucurie pentru cei dragi, care aşteaptă cadouri.
În acest context, un studiu ING arată că românii au de gând să cheltuie o treime din ce câştigă pe cadouri de Crăciun. Potrivit sursei, este cea mai mare pondere în rândul a 14 ţări incluse în acest studiu.
(P) Căciuli, mănusi și fulare , ghete, bocanci sau geci și jachete pe FashionSport.ro. Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii de la 900 branduri : Nike, Adidas, Puma, Salomon, Slazenger, Dunlop, Karrimor, Under Armour, Everlast etc. La FashionSport.ro este Black Friday în fiecare zi.
Pe locul doi sunt cetăţenii din Cehia, care “planifică” un sfert din venituri pentru a cumpăra cadouri.
În alte cazuri, chiar al unor ţări mai bogate, Crăciunul nu este neapărat atât de costisitor. Dacă românii vor da în medie 110 euro pe cadouri, olandezii vor cheltui de aproape 3 ori mai puţin – doar 40 de euro.
În schimb, englezii se aşteaptă să cheltuie pe cadouri nu mai puţin de 420 de euro, chiar mai mult decât americanii care au un buget cu 60 de euro mai mic.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News