Connect with us
Advertisement

Administrație

Prelungirea stării de alertă: MĂSURILE care trebuie respectate în județul Alba, de SÂMBĂTĂ. Hotărârea CJSU

Publicat

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba pune în aplicare prevederile HG 636/11 iunie 2021 privind prelungirea stării de alertă la nivel național.

Măsurile sunt decise la nivel județean prin HCJSU 182/11 iunie 2021 și intră în vigoare de sâmbătă, 12 iunie. Vezi AICI

Art. 1 La nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Alba, în vederea diminuării riscului de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, se vor respecta următoarele măsuri generale, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile (prevăzute de H.G. nr. 636/11.06.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021):

Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun, precum și în alte zone cu potențial de aglomerare identificate la nivelul Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență de pe raza județului Alba

În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții în ce privește portul măștii la locul de muncă, astfel:

  • angajatul este singur în birou/toate persoanele din birou sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  • persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
  • prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

Organizarea activităţii la locul de muncă se va realiza cu respectarea prevederilor legale emise de autorităţile competente în ceea ce priveşte prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, ţinând cont şi de gradul de vaccinare a angajaţilor de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariaţii pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi de numărul de angajaţi care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care deţin şi prezintă angajatorului adeverinţă eliberată de medicul de familie;

Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARSCoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 5-32;

Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

În spațiile deschise competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

În spațiile închise competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, numai dacă acestea se vaccinează la intrarea în incintă, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

În data de 28 iunie 2021, pentru evenimentul sportiv organizat pe teritoriul României, în cadrul optimilor Turneului Final al Campionatului European de Fotbal UEFA 2020 se permite participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor, cu condiția ca până la 25% din capacitatea maximă a tribunelor accesul să fie permis pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, iar peste 25% și până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor accesul să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, dar nu au schema completă de vaccinare și care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

Se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;

Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

La nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

La nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea unui număr mai mare de 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

La nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori se permit organizarea și desfășurarea în aer liber a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte;

Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;

Nunți, botezuri, mese festive

Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanți de maximum 70 de persoane în exterior sau de maximum 50 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;

Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

Se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 70 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene cu un număr de participanți mai mare de 70 de persoane în interior și mai mare de 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

Se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți mai mare de 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Se permite organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;

Se permit organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurate o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;

Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:

a) Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) Dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;

c) Menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;

d) Dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;

e) Aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2;

Se permite desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane;

Se permit festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea anului școlar, cu participarea personalului didactic, a elevilor, precum și a însoțitorilor acestora. Participarea însoțitorilor este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 8 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;

În localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, se instituie următoarele măsuri, în completare la măsurile prevăzute la art.1:

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement