Connect with us
Advertisement

Actualitate

Premieră în mediul rural din judeţul Alba: Comuna Ciugud s-a înfrăţit cu comuna Hârtop din Republica Moldova

Publicat

La sfârşitul săptămânii trecute, comuna Ciugud s-a înfrăţit cu comuna Hârtop, raionul Cimişlia din Republica Moldova, fiind prima iniţiativă de acest gen din mediul rural din judeţul Alba. Protocolul de colaborare a fost semnat personal de primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, prezent sâmbătă, 25 mai, în ţara de peste Prut.

„Ne propunem să colaborăm în primul rând, să realizăm schimburi de experinţă între angajaţii celor două  instituţii, urmând ca mai apoi să deschidem canale de colaborare socio-economică publică şi privată. Protocolul de înfrăţire are ca scop final sprijinirea relaţiilor directe între agenţii economici din industrie, agricultură, transport, comerţ şi între instituţiile de învăţământ, sănătate, cultură, sport, turism şi alte domenii”, a declarat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.

Potrivit primarului comunei Hârtop din Moldova, Vladimir Medoni, cele două părţi vor elabora un plan de acţiuni cu termene clare pentru implementarea acestui protocol de înfrăţire. „Am auzit multe despre comuna Ciugud, din presă şi de la televizor. Am vrut să ne înfrăţim cu această comună condusă de oameni harnici şi pricepuţi tocmai pentru a învăţa de la dânşii cum să atragem fonduri europene şi cum să dezvoltăm comuna noastră”, a declarat primarul moldovean Vladimir Medoni.

Este prima înfrăţire româno-moldoveană din mediul rural din judeţul Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement