Connect with us

Actualitate

PREMIERĂ în procesele pentru credite bancare: Un client a câştigat în instanţă suspendarea plăţii ratelor la un împrumut în franci elveţieni

Publicat

justitie, lege, magistrat, instanta, judecata Un client cu credit în franci elveţieni a reuşit să câştige suspendarea plăţii ratelor la bancă. Măsura a fost dispusă la Tribunalul Bucureşti, însă doar până la soluţionarea procesului în care reclamă clauzele abuzive ale băncii.

Potrivit avocatului ce reprezintă bărbatul în instanţă, clientul său a contractat credit de aproximativ 80.000 de franci elveţieni în anul 2008. Din cauza creşterii cursului pentru franc elveţian, rata i-a crescut foarte mult faţă de momentul în care a încheiat contractul pentru credit, la 3000 de lei lunar.

Astfel că a dat în judecată banca și a reclamat clauzele abuzive, cerând restituirea banilor pe care i-a dat în plus.

Într-o acţiune separată, a cerut, prin ordonanță președințială, suspendarea plății ratelor bancare, până la soluționarea primului proces. Tribunalul București a admis cererea de ordonanță președințială.
„Dispune suspendarea executării obligației de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit și de garanție, până la pronunțarea asupra fondului cauzei”, a stabilit Tribunalul București.
Decizia nu este definitivă, însă este executorie, motiv pentru care bărbatul nu va mai plăti ratele, până când nu va exista o decizie, în dosarul de fond.
Avocatul susţine că decizia este o premieră şi poate constitui un precedent pentru alte cauze similare în instanţă.

sursa: realitatea.net

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement