Eveniment
Premierul Bolojan: Vom ataca și problema pensiilor speciale. Suntem singura țară din lume cu judecători pensionați la 48 de ani

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că problema pensiilor speciale va fi abordată în următoarele pachete de măsuri ale guvernului, cel mai târziu în al doilea sau al treilea.
De asemenea, prim-ministrul a precizat că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, „care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în care o bună parte din români se pensionează la 65 de ani”.
Întrebat despre pensiile speciale, șeful Guvernului a precizat că în pachetul fiscal doi sau trei va fi abordată și această problemă, scrie Agerpres.
„Cel mai târziu în pachetul doi sau trei, vom ataca și problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon, deci o obligație în raport cu Comisia Europeană și cu finanțările pe care le primim, și este pur și simplu o necesitate socială.
Suntem singura țară din lume care ne pensionăm judecătorii la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în care o bună parte din români se pensionează la 65 de ani. Acesta este un lucru care nu mai poate continua și ideea că această măsură se aplică până în 2060 și ceva nu stă în picioare, pentru că pur și simplu nu este doar un aspect de nedreptate, nu este doar un aspect care afectează calitatea actului de justiție, pentru că atunci când un om este la maturitatea profesională, îl trimit la pensie” a spus, la Știrile Pro Tv, Bolojan.
Potrivit șefului Guvernului, ieșirea la pensie a magistraților la 48 de ani trebuie corectată, fiind un aspect „care ține de o minimă justiție socială și de un minim respect pentru cetățeni”.
„În loc ca de la 48 până la 60 de ani, de exemplu, să aibă 12 ani de punere în valoare a experienței pe care a cumulat-o, noi continuăm cu această măsură. Va trebui să o corectăm. E un aspect care ține de o minimă justiție socială și de un minim respect pentru cetățenii țării noștri”, arătat acesta.
sursa: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Petru
sâmbătă, 05.07.2025 at 15:15
Salariile și pensiile nesimțite pe care le luați voi guvernanții când vor fii luate în vizor ? După terminarea mandatelor. Cu voi ar fii trebuit să începeți. Rușine.