Actualitate
Premierul Dacian Cioloș anunță că a găsit blocat Programul Operațional Regional aferent perioadei 2007-2013
Premierul Dacian Cioloș a anunțat vineri, după discuția cu comisarul european Corina Crețu, că Programul Operațional Regional (POR) aferent perioadei 2007-2013 este blocat în urma unui audit al Comisiei Europene, dar și că sunt puține proiecte aferente perioadei 2014-2020 gata să fie implementate.
„Vizita doamnei Corina Crețu și întâlnirea de astăzi mi-a fost utilă ca să îmi fac o idee mai precisă legat de stadiul în care ne aflăm atât cu finalizarea programului 2007-2013, unde am găsit Programul Operațional Regional blocat în urma unui audit al Comisiei, dar am înțeles că lucrurile se pot debloca rapid pentru a reîncepe plățile. Mai avem câteva săptămâni în care mai putem face plăți și să mai reducem, pe cât posibil, din pierderi, să mai creștem gradul de absorbție”, a spus premierul într-o declarație de presă comună cu comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu.
În ceea ce privește perioada de finanțare 2014-2020, prim-ministrul a precizat că „sunt încă foarte multe lucruri care nu au fost făcute în această fază”.
„Am discutat mult și despre noua perioadă 2014-2020, unde la fel sunt încă foarte multe lucruri care nu au fost făcute în această fază. Mai trebuie terminat sistemul informatic, care este încă nefuncțional, procedurile de acreditare care încă nu sunt finalizate și de îndeplinit anumite condiționalități ex ante ca să putem lansa proiectele .(….) Din câte am constat, sunt încă puține proiecte care să fie pregătite pentru a fi în fază de a începe să fie implementate și aici la fel am intenția să folosesc resursele umane, expertiza internațională, a Băncii Europene de Investiți, a Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, a Băncii Mondiale, care ne pot furniza experți cu finanțare din asistență tehnică, din fonduri europene, din fonduri structurale pentru a ajuta beneficiarii să-și finalizeze proiectele”, a explicat Cioloș.
Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, se află într-o vizită oficială în România și va mai avea întâlniri vineri cu vicepremierul Vasile Dîncu, cu ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, și cu ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News