Abrud
Premierul Florin Cîțu vrea la Roșia Montană și exploatare minieră, și sit UNESCO
Premierul Florin Cîţu a declarat că în coaliţia de guvernare sunt căutate soluţii pentru ca Roşia Montană să fie inclusă în patrimoniul UNESCO dar să nu fie eliminată nici exploatarea minieră.
„Exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm.
Căutăm o soluţie. De aceea am chemat specialiştii. În coaliţie vin oameni care ne spun care sunt variantele.
Pe de o parte, avem opinia de la firma de avocatură, pe de altă parte, avem Ministerul Culturii”, a spus şeful Guvernului.
În ceea ce priveşte dosarul includerii Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, el a afirmat că „nu s-a luat nici o decizie la nivel de Guvern în acest sens”.
„Nu am declarat nimic despre acest proiect până acum. Preşedinţii de coaliţie sunt şi discută.
Acest proiect, a fost depus dosarul anul trecut din nou şi din acel moment nu s-a întâmplat nimic până acum”, a adăugat premierul Cîţu.
Despre includerea Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial s-a discutat marţi, 20 iunie, în comisia UNESCO a Parlamentului României.
La discuţii a fost prezent şi primarul comunei Roşia Montană, Eugen Furdui, care a susţinut să se propună Comitetului Patrimoniului Mondial amânarea deciziei, din nou, în vederea reperimetrizării sitului istoric, astfel încât pe viitor să se poată exploata zăcământul de aur de aici.
Primarul a fost susţinut puternic de senatorul PNL de Alba, Sorin Bumb.
În prezent aproape toată suprafaţa localităţilor Roşia Montană şi Corna este inclusă în categoria de sit istoric de importanţă naţională. Î
n final, după dezbateri aprinse între unii parlmentari şi reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului nu a fost luată nici o decizie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News