Connect with us
Publicitate

Actualitate

Premierul Victor Ponta: Alegerile prezidenţiale ar urma să fie organizate în luna noiembrie. Ce spune Crin Antonescu

Publicat

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a dezvăluit, duminică seara, că alegerile prezidenţiale din acest an ar urma să fie organizate „undeva în luna noiembrie”, astfel încât noul preşedinte să îşi poată începe activitatea imediat după 21 decembrie, când expiră mandatul prezidenţial al lui Traian Băsescu.

UPDATE: Liderul PNL, Crin Antonescu a declarat, într-o conferinţă de presă comună cu PSD, luni, că USL a decis ca alegerile prezidenţiale să aibă loc cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actulului preşedinte. El a explicat că decizia a fost luată pentru ca tranziţia de mandat la instituţia prezidenţială să se poată face imediat după expirarea mandatului în curs.

UPDATE1: Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa conducerii USL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele PNL, că potrivit hotărârilor Congreselor celor două formaţiuni, Crin Antonescu este candidatul Uniunii la prezidenţialele din 2014. Ponta a precizat că alegerile prezidenţiale ar urma să aibă loc pe 2 sau pe 9 noiembrie, decizia urmând să fie luată în cadrul USL.

Liderii USL s-au reunit, duminică seara, pentru a discuta mai multe probleme politice.

Victor Ponta a afirmat că este convins că membrii Uniunii vor rămâne împreună pentru a-şi atinge obiectivul fundamental, respectiv înlăturarea regimului Băsescu.

“Astăzi, informal, a fost necesar să ne întâlnim după Anul Nou şi să spunem încă o dată: dom’ne, cine e duşmanul ? PNL pentru PSD sau invers ori regimul Băsescu? Şi aici toţi am spus acelaşi lucru: oamenii ne-au votat ca să-i scăpăm de acest regim şi să schimbă ţara în bine. Despre liste comune la alegeri nu am vorbit, ci că la europarlamentare vor fi două motoare care vor trage, totuşi, în aceeaşi direcţie, tot mesajul politic va fi comun”, a spus Ponta.

El a precizat că revizuirea Constituţiei rămâne un obiectiv USL şi a arătat că nu este nevoie de un congres care să reconfirme sprijinul pentru candidatura lui Crin Antonescu la Preşedinţie, deoarece important era să se ajungă la concluzia că USL va rămâne unit în bătălia cu Traian Băsescu.

În cadrul discuţiilor la care au luat parte premierul Victor Ponta, alături de vicepremierul Liviu Dragnea, dar şi Crin Antonescu însoţit de Radu Stroe şi Eduard Hellvig, a fost ridicat subiectul candidaturii pe liste comune la europarlamentare de către liderii PSD. În schimb, liberalii au cerut răgaz de o săptămână pentru a oferi un răspuns clar şi oficial al PNL, dacă susţine această variantă.

Totodată, liderii USL au abordat subiectul modificărilor propuse de PNL la protocolul USL. Crin Antonescu a cerut ca discuţiile să vizeze clar doar completarea acordului politic, dar nu şi renegocierea ponderilor guvernamentale, au precizat sursele citate. De altfel, pe marginea modificărilor aduse protocolului USL se va discuta şi luni dimineaţă, într-o reuniune oficială a celor două partide.

De asemenea, liderii USL au mai discutat pe marginea calendarului privind modificarea Constituţiei, a paşilor pentru corectarea Legii descentralizării, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, precum şi asupra viitoarelor modificări aduse Codului penal şi legilor integrităţii.

sursa: mediafax

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate