Preotul Ioan Bașa, fost paroh la Cărpiniș și Deal, a încetat din viață, joi, 10 octombrie. Acesta a slujit biserica timp de aproape cinci decenii.

Slujba de înmormântare va fi oficiată la biserica parohială din localitatea Deal, duminică, 13 octombrie, de la ora 14.00.

Publicitate

Părintele Ioan Bașa s-a născut pe 30 decembrie 1943 în localitatea Deal, județul Alba, din părinții Alexandru și Maria Bașa.

A crescut într-o familie cu șase copii, fiind educat în spiritul valorilor morale creștine.

Primele șapte clase le-a urmat în satul natal, după care s-a înscris la Școala de cântăreți bisericești din Cluj-Napoca. Începând cu anul 1963, a studiat la Institutul de Grad Universitar din Sibiu.

În anul 1966, s-a căsătorit cu Viorica Blaga. A avut doi fii, Ioan-Dănuț și Alexandru, bucurându-se în anii următori și de nepoții Ionuț, Oana, Codruț și Iarina.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Preotul Ioan Bașa. Activitatea în slujba bisericii

Ioan Bașa a fost hirotonit întru diacon și preot în zilele de 29 și 30 octombrie 1966, fiind numit paroh al parohiei Cărpiniș, protopopiatul Sebeș. Acolo a edificat o nouă casă parohială.

Din 1 august 1970, a păstorit credincioșii din parohia Deal până la pensionare, în anul 2009. Acolo, a renovat casa parohială și a întreprins ample lucrări de renovare și înfrumusețare a bisericii.

”Părintele Ioan Bașa a slujit Biserica lui Hristos cu devotament neîncetat aproape cinci decenii, fiind un adevărat păstor pentru credincioșii săi. Cu o iubire profundă pentru comunitatea pe care o păstorea, a fost mereu aproape de enoriași, oferindu-le sprijin duhovnicesc și îndrumare în toate momentele vieții.

Publicitate

Dedicarea sa față de chemarea preoțească a fost un exemplu de statornicie și dăruire”, a transmis Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.