Connect with us
Advertisement

Actualitate

Președintele ANCOM: Tarifele de roaming vor fi eliminate în interiorul Uniunii Europene, din 15 iunie

telefon mobil

Publicat

telefon mobil Tarifele de roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) vor fi eliminate începând cu data de 15 iunie, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, Cătălin Marinescu, președintele Autorității Naționale pentru Reglementare și Administrare în Comunicații (ANCOM). Acesta a transmis că de la acea dată utilizatorii finali din România, cu cartele sau abonamente, pot beneficia de avantajele pieței interne comunitare.

„Începând cu data de 15 iunie 2017, utilizatorii finali din România (cu abonamente sau cartele) vor putea folosi minutele/SMS-urile/MB(GB), disponibile la nivel național în afara propriei rețele, inclusiv în roaming în interiorul UE, fără alte costuri suplimentare. În cazul utilizatorilor finali de cartele și a celor care beneficiază de planuri tarifare nelimitate, furnizorii vor putea aplica anumite limite rezonabile în ceea ce privește serviciile de date consumate în roaming în interiorul UE. Principiile pentru stabilirea acestor limite rezonabile au fost agreate la nivel european, dar ANCOM are mai multe responsabilități în ceea ce privește modul concret în care acestea vor fi aplicate și monitorizate”, a declarat Cătălin Marinescu.

Pe 21 septembrie 2016, Comisia Europeană a garantat că, începând din luna iunie 2017, nu vor mai fi impuse tarife de roaming europenilor care călătoresc în alte state membre ale Uniunii Europene, revenind asupra unei propuneri anterioare controversate ce viza eliminarea tarifelor de roaming doar pentru o perioadă limitată de 90 de zile pe an.

Noua propunere a Comisiei va permite operatorilor să controleze modul de consum al abonaților, pe baza mai multor criterii. De exemplu, să verifice dacă un consum în țara de rezidență nu este insignifiant comparativ cu consumul din străinătate. În cazul unor suspiciuni de abuz, operatorii vor trebui mai întâi să alerteze abonatul, ulterior putând să îi impună tarife de roaming de 4 eurocenți pe minut de apel vocal, un eurocent pentru un SMS și 0,85 eurocenți pentru un megabit de date.

sursa: digi24.ro, agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement