Administrație
Preşedintele CJ Alba, în inspecţie la Spitalul Judeţean Alba
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a verificat miercuri seara, activitatea de la Spitalul Județean de Urgență Alba. Timp de trei ore, Ion Dumitrel a inspectat mai multe secţii ale spitalului şi a discutat cu pacienţii şi cu personalul medical: „Am vrut să văd exact care este situația în spital și ce trebuie făcut. Am vrut să înțeleg mai bine condițiile în care lucrează medicii și personalul medical și condițiile în care sunt tratați pacienții.
Din păcate, spitalul nu are acum o imagine foarte bună, pentru că sunt multe lucruri care nu s-au făcut într-un mod profesionist. Totul se poate însă rezolva, fie că e vorba de dotare, act medical sau de condițiile în care stau pacienții.
Sunt multe lucruri ce țin de personalul tehnico-administrativ, care pot îmbunătăți semnificativ condițiile din spital, dacă sunt realizate. Cele mai multe dintre ele nici măcar nu presupun bani, ci doar bunăvoință, îndeplinirea datoriei de serviciu și puțin spirit gospodăresc. Avem acum un director nou care, împreună cu specialiștii din spital și din Consiliul Județean Alba, sunt sigur că va găsi soluții astfel încât să facem din Spitalul Județean un spital apreciat. Directorul trebuie să vadă exact ce trebuie făcut și să vină cu propuneri și sunt sigur că foarte, foarte multe lucruri se pot rezolva.
În curând vom scoate la concurs și celelalte posturi din echipă, respectiv directorii pe specialități. Sunt sigur că vom avea o echipă nouă și performantă, care va vrea să lase în urma ei lucruri bune și va vrea să le ofere cetățenilor servicii medicale de calitate”.
În timpul vizitei sale, preşedintele CJ Alba a fost însoţit de noul director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Nicoleta Coşarcă şi de medicul Gheorghe Vieru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News