Eveniment
Președintele Klaus Iohannis despre pașaportul de vaccinare: ”Nu putem să facem o discriminare pe baza vaccinării”
Pașaportul de vaccinare nu trebuie folosit pentru a discrimina sau pentru a îngrădi libertatea de mișcare, a declarat Klaus Iohannis, marți într-o conferință de presă.
Mai mult de atât, președintele Iohannis a mai precizat că cetățenii europeni nu pot fi „împărțiți în două categorii”, cei care să meargă în concediu în alte țări și cei care să stea acasă.
„Trebuie să clarific. Nu am fost reticent față e ideea unui certificat, am fost reticent față de ideea unui pașaport discriminatoriu de vaccinare. Nu cred că putem să facem o discriminare pe baza vaccinării, nu putem să împărțim cetățenii europeni în două categorii: unii să meargă în concediu și alții să nu meargă. Sunt drepturi care sunt statuate și care sunt garantate pentru toată lumea”, a spus președintele României.
Potrivit acestuia, certificatul de vaccinare european va putea fi folosit în scopuri medicale, pentru a demonstra că ne-am imunizat, că am trecut prin boală sau că avem un test Covid-19 negativ, astfel încât să nu fim nevoiți să stăm în carantină în țările europene unde acest lucru este impus persoanelor nevaccinate.
„Acest certificat de vaccinare poate fi folosit pentru motive medicale. De exemplu, dacă vreți să mergeți într-o țară în concediu și aveți certificatul că v-ați vaccinat, ați făcut testul și nu sunteți pozitiv sau că ați avut boala, probabil că puteți să intrați acolo fără alte formalități și fără să trebuiască să stați în carantină, este un lucru destul de important”, a mai adăugat Klaus Iohannis.
Totodată, președintele a ținut să asigure să-i asigure pe cei nevaccinați că pot circula în state europene chiar și fără acest certificat de vaccinare, dar cu condiția să respecte regulile acelui stat.
„Nu putem folosi astfel de certificate pentru a îngrădi, de exemplu, libertatea de mișcare. Dacă o persoană nu are un astfel de certificat nu i se poate spune că nu are voie să călătorească în Europa. Are voie, dar va trebui să respecte restricțiile care sunt în vigoare pentru persoanele din statul respectiv.
Nu existența certificatului este problematică, ci felul în care îl folosim. Să îl folosim pentru motive medicale, dar să nu facem din acest instrument, un instrument al discriminării”, a conchis președintele Klaus Iohannis.
sursă: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News