Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a aprobat, în 27 martie, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la OUG 103/2009 privind referendumul, stabilind ca demiterea preşedintelui României să fie aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

Publicitate

Iniţial, textul privind referendumul prevedea că demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.

Cererea de reexaminare a lui Traian Băsescu la OUG 103/2009 a fost adoptată cu 165 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi o abţinere.

OUG 103/2009 fusese respinsă iniţial de Parlament, iar preşedintele Băsescu a adresat Legislativului încă din noiembrie 2009 o cerere de reexaminare în sensul aprobării actului normativ.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90