Președinții consiliilor județene ar putea primi în curând beneficii noi, potrivit unor proiecte depuse recent la Senat.

Mai exact, aceștia vor putea folosi mașini cu girofar atunci când se deplasează în teritoriu și vor putea circula în străinătate în baza unui pașaport diplomatic. 

Publicitate

Un grup de parlamentari de la PSD a depus la Senat în 21 decembrie un proiect pentru completarea art.32 alin.(1) din Ordonanța de urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Documentul prevede introducerea preşedinţilor de consilii judeţene în rândul categoriilor de persoane care pot beneficia de dreptul de a folosi semne speciale de avertizare luminoasă pe autovehicule, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în activităţi care au caracter de urgenţă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Această modificare este o consecinţă firească a recunoaşterii locului şi rolului preşedinţilor de consilii judeţene în ierarhia unui stat de drept, şi are rolul de a facilita rezolvarea operativă a tuturor tipurilor de activităţi specifice precum şi îndeplinirea atribuţiilor alocate acestei funcţii”, explică inițiatorii, în expunerea de motive.

Conform prevederilor în vigoare, pot folosi semnale speciale de avertizare luminoase de culoare albastră autovehiculele ce aparţin poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, Autorităţii Vamale Române, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale care însoţesc coloane militare, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.

Publicitate

Semnalul albastru în general este utilizat de vehiculele din diverse instituţii ale statului. Este vorba de poliţie, jandarmerie, ambulanţe, protecţie civilă, armată, procurori şi chiar inspectori ANAF, dar numai când se deplasează în misiuni care au caracter de urgenţă.

Spre deosebire de lumina roşie, participanţii la trafic nu sunt obligaţi să oprească, ci doar să acorde prioritate (în limita posibilităţii).

Un al doilea proiect inițiat de mai mulți parlamentari de la PSD prevede introducerea președinților de consilii județene în categoria persoanelor care pot obține un pașaport diplomatic.

Publicitate

Inițiativa are ca scop completarea Legii nr. 284/2005, prin introducerea preşedinţilor de consilii judeţene în rândul categoriilor de persoane care pot obţine paşaportul diplomatic.

„Aceasta este o consecinţă firească a recunoaşterii locului şi rolului preşedinţilor de consiliijudeţene în ierarhia unui stat de drept. Este de asemenea o modificare legislativă care ajută la realizarea eficientă a tipurilor de activitate specifică, precum şi la îndeplinirea operativă a atribuţiilor date de funcţia de reprezentare la nivel internaţional”, explică inițiatorii, în expunerea de motive.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News