Eveniment
Președinții de consilii județene, primarii, consilierii județeni sau locali nu vor putea ocupa funcția mai mult de 12 ani. PROIECT
Numărul de mandate pe care le pot avea președinții de consilii județene, primarii, consilierii județeni sau consilierii locali ar putea fi limitat la trei, potrivit unei propuneri legislative aflată la Camera Deputaților. Astfel, având în vedere că un mandat este de patru ani, aceștia vor putea ocupa funcțiile timp de cel mult 12 ani.
Propunerea legislativă pentru completarea art.201 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ a fost inițiată de mai mulți senatori și deputați de la USR.
Documentul introduce un nou aliniat la articolul 201 din Codul administrativ, respectiv: „Nicio persoană nu poate îndeplini funcția de primar, consilier local, președinte de consiliu județean sau consilier județean mai mult de 3 mandate”.
Potrivit inițiatorilor, „după două mandate, aceștia, primarul, consilierul local, președintele de consiliu județean și consilierul județean, construiesc în jurul lor un sistem politic și instituțional în care orice competiție reală locală devine imposibilă”.
Codul administrativ nu conține în prezent o limitare privind numărul de mandate pe care le pot avea cei aleși în funcțiile amintite. Singura limitare impusă primarilor, consilierilor locali, președinților de consilii județene și consilierilor județeni este legată de durata mandatului. Mai exact, mandatele acestora sunt, potrivit Codului administrativ, de patru ani.
sursa: cdep.ro, avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
joi, 17.03.2022 at 22:08
Acest lucru ar trebui şi pentru parlamentari. Oricum votarea se va face în secolul viitor.
De ce ?
vineri, 18.03.2022 at 04:00
Doua mandate sunt deja prea mult.
2 = prea mult
vineri, 18.03.2022 at 08:42
Mandat 1 = pt. furt. Mandat 2 = pt. imbogatit. Mandat 3 = pt. sters urmele.