Eveniment
Preţul plafonat la energie, menţinut până în martie 2025. Ce spune ministrul Sebastian Burduja
Preţul plafonat la energie, menţinut până în martie 2025. Preţul plafonat la energie urmează să fie menţinut până în martie 2025. Indiferent de varianta adoptată după această dată, va urma „o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă” pentru întreg lanţul din piaţa în domeniu, a declarat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„După martie 2025, în funcţie de evoluţia pieţei, poate să continue această schemă sau să ajustăm anumite plafoane, putem să direcţionăm mai bine sprijinul către românii vulnerabili cu adevărat.
Toate aceste opţiuni sunt pe masă şi urmează ca, împreună cu toţi cei implicaţi în acest sistem, să definim ce se va întâmpla după.
Va fi o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă, pentru că e important atât pentru consumatori, cât şi pentru distribuitori şi producători, pentru întreg lanţul din piaţa energiei”, a explicat Burduja, citat de Agerpres.
Întrebat despre anumite plafoane pentru consumatorii vulnerabili din martie 2025, ministrul a precizat că tema nu a fost încă discutată. „E foarte greu să estimăm ce se va întâmpla peste un an”, a transmis el.
Preţul plafonat la energie, menţinut până în martie 2025
„Avem o lege care plafonează preţurile la gaze naturale şi energie electrică, care a dus românilor al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană. Pentru energie electrică sunt peste cinci milioane de gospodării care plătesc lunar o factură de 35 de lei, o factură absolut rezonabilă.
Statul român a făcut acest efort pentru a-i proteja pe români în condiţiile unei evoluţii impredictibile a pieţei, cu război în Ucraina şi, mai nou, cu un conflict în Orientul Mijlociu. Guvernul face acest efort ca să menţină o stabilitate pentru clientul final.
Până în martie 2025, nu dorim să intervenim pe această scheme de compensare/plafonare”, a adăugat Sebastian Burduja.
Ministrul a mai explicat că mulţi furnizori de energie practică preţuri sub plafonul stabilit de Guvern, iar consumatorii, dacă nu sunt mulţumiţi, îşi pot schimba „foarte uşor” contractele.
Potrivit ministrului, fiecare consumator poate opta, pentru gaze naturale şi energie electrică, pentru un furnizor sau altul.
„Excepţiile vehiculate în spaţiul public, cu oferte foarte mari, reprezintă opţiunea acelui furnizor, dar suntem într-o piaţă concurenţială, când românii pot alege oferta cea mai bună, iar ofertele sunt transparente.
Pe site-ul ANRE poţi face o comparaţie de preţuri şi la energie electrică şi la gaze naturale”, a precizat Burduja.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News