Connect with us
Advertisement

Actualitate

Preţul rovinietei s-ar putea modifica pentru anumite categorii de vehicule, potrivit unui proiect de lege inițiat de Ministerul Transporturilor

Publicat

rovinieta-control Ministerul Transporturilor a lansat în consultare publică un proiect de lege pentru modificarea şi completarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, „pentru a evita continuarea procedurii de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene”. Astfel, pentru anumite categorii de vehicule, prețul rovinietei s-ar modifica.

Potrivit proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, preţul rovinietei ar putea creşte semnificativ pentru anumite vehicule de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, în timp ce pentru altele ar putea să scadă.

Potrivit propunerii de act normativ, în cazul vehiculelor de transport de marfă care au MTMA cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone, rovinieta va fi mai scumpă. Mai exact, tariful pentru o zi va fi de 11 euro (faţă de 4 euro, cât este în prezent), cel pentru şapte zile – 27 de euro (faţă de 20), cel pentru 30 de zile – 55 de euro (faţă de 52), cel pentru 90 de zile – 155 de euro (faţă de 120) şi cel pentru 12 luni – 550 de euro (faţă de 320).

Pentru vehiculele de transport de marfă cu MTMA între 7,5 şi 12 tone, exceptând rovinieta pentru o zi, care va fi de 11 euro în loc de 7 şi cea pentru 12 luni, care va fi de 635 de euro în loc de 560, autorităţile vor face reduceri, după cum urmează:

– pentru şapte zile: 31 de euro (faţă de 35, cât este în prezent);

– pentru 30 de zile: 63 de euro (faţă de 91);

– pentru 90 de zile: 180 de euro (faţă de 210).

În ceea ce privește vehiculele de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (cu maximum trei axe), singura creştere va fi a rovinietei pentru o zi: 11 euro în loc de 9 euro. În rest, preţul va fi:

– pentru şapte zile: 36 de euro (faţă de 45, cât este acum);

– pentru 30 de zile: 72 de euro (faţă de 117);

– pentru 90 de zile: 205 euro (faţă de 270);

– pentru 12 luni, tariful va fi în continuare de 720 de euro.

În cazul vehiculelor de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (cu minimum patru axe), tariful pentru o zi şi cel pentru 12 luni vor rămâne aceleaşi (11, respectiv 1.210 euro). Însă rovineta de şapte zile va costa mai mult (60 de euro, faţă de 55), iar cea pentru 30 sau 90 de zile va costa mai puţin (121 de euro, faţă de 143, respectiv 350 de euro, faţă de 374).

Autorităţile fac aceste modificări de tarife pentru a se conforma reglementărilor europene aflate în vigoare, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. Totodată, iniţiatorii subliniază că rovinieta îşi va păstra nivelul actual pentru autoturisme, pentru vehiculele de transport de persoane şi pentru cele de transport de marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone.

Prin intermediul rovinietei, şoferii capătă dreptul de a circula, pe o perioadă de timp determinată, pe reţeaua de drumuri naţionale a României. În cazul în care aceasta nu este achitată, autorităţile pot da amenzi substanţiale.

În prezent, potrivit OG nr. 15/2002, amenda pentru lipsa rovinietei are un cuantum minim de 250 de lei, dar poate ajunge până la 4.500 de lei, în funcţie de tipul vehiculului. Amenzile cele mai mici se dau în cazul autoturismelor (250-500 de lei), în timp ce amenzile cele mai mari se dau în cazul vehiculelor de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (3.000-4.500 de lei).

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement