Connect with us
Advertisement

Actualitate

Rezultatele proiectului „Eu nu abandonez şcoala”, finanţat cu fonduri europene, în Alba

Publicat

Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Alba, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Asociația „Pakiv” România finalizează proiectul social ”Eu nu abandonez şcoala”. Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, are o valoare de peste 1,16 milioane lei şi s-a defăşurat pe o perioadă de 24 luni.

Obiectivul general al proiectului este prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii prin adoptarea unei strategii locale în domeniul prevenirii și combaterii abandonului școlar la nivel local, în vederea menținerii și reintegrării persoanelor din categoriile vulnerabile, într-un mediu educațional deschis și inclusiv.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011 s-a desfăşurat activitatea de formare a celor 15 cadre didactice implicate în cadrul programelor „Şcoală după şcoală” şi „A doua şansă”. În primele trei luni ale proiectului, s-a înfiinţat centru local pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar în vederea realizării de activităţi educaţionale integrate, în parteneriat, pentru prevenirea abandonului şi părăsirii timpurii a şcolii.

Programul educaţional “A doua şansă” s-a desfăşurat în perioada 1 februarie 2011 – 31.01.2012. Grupul ţintă în acest program este reprezentat de 15 copii din ciclul gimnazial care au părăsit timpuriu şcoala.

Cele nouă şcoli implicate în derularea programului de educaţie remedială „Şcoală după şcoală” au primit câte un calculator achiziţionat în cadrul proiectului.

În perioada lunilor 9 – 12 din proiect, s-a derulat studiul de cercetare privind fenomenul de părăsire timpurie a şcolii şi modalitatea de prevenire, combatere, corelată cu cerinţele prognozate ale pieţei muncii locale.

Programul educaţional de prevenire a fenomenului de părăsire a şcolii intitulat „Şcoală după şcoală“ a debutat la data de 1.04.2011 şi se va finaliza la data de 31.03.2012. Grupul ţintă care beneficiază de serviciile oferite de acest program sunt 60 elevi recrutaţi dintre cei cu situaţii precare, care întrunesc simultan criteriile: absenteism, situaţia slabă la învăţătură, provenienţă din familii defavorizate. Cei 60 de elevi care au urmat programul de educație remedială “Şcoală dupa şcoală” au beneficiat de subvenţii acordate în doua tranşe;

În ședința Consiliului Local Alba Iulia din data de 31.08.2011 s-a aprobat Planul Local de Acțiune și Combatere a Abandonului Şcolar, document elaborat în cadrul proiectului. Planul Local are  ca fundamentare ancheta sociologică de studiere a riscului de abandon şcolar din unele şcoli din municipiul Alba Iulia şi din oraşele şi comunele apropiate. Procesul de elaborare a Planului Local a fost astfel precedat de realizarea Strategiei Locale de Prevenire şi combatere a abandonului şcolar aprobată în luna Iunie 2011 în Consiliul Local Alba Iulia.

După finalizarea proiectului, Primăria Alba Iulia va continua acțiunile specifice având ca obiectiv creșterea gradului de incluziune școlară și diminuarea abandonului școlar. Măsurile vizează investiții și elaborarea de proiecte prin care fiecare școala din oraș să devină până în anul 2013 un partener competitiv în susținerea dezideratului menționat anterior.

Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 1.169.000,00 lei, din care: 987.546,40 lei (87,86%) – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European; 136.453,60 lei (12,14%) – valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional; 45.000,00 lei (3,85%) – contribuţia eligibilă a Municipiului Alba Iulia.

Citeşte aici detalii despre rezultatele intermediare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement