Connect with us
Advertisement

Actualitate

PRIMA CASĂ: Ministerul Finanțelor vrea să prelungească programul. Dragu: Avem în calcul o strategie pe cinci ani

Publicat

prima casa Prima Casă, un program ce ar putea avea predictibilitate de acum înainte. Ministerul Finanţelor Publice are în plan să prelungească programul Prima Casă pe cinci ani, nu anual, cum a fost până acum, potrivit unei declaraţii dată de ministrul Finanţelor, Anca Dragu, pentru economica.net.

Mai trebuie stabilite plafoanele de garantare şi unele detalii privind calitatea locuinţelor care pot fi luate cu garanţie de la stat, a declarat ministrul Anca Dragu.

„Ne-am gândit că programul trebuie să fie multi-anual, nu ca până acum, pentru a avea o predictibilitate. Toţi cei interesaţi trebuie să aibă posibilitatea să-şi facă un plan pe termen mediu, să poată conta pe acest tip de program pe o anumită perioadă. Nu să ia cine ştie ce decizii personale pentru că nu ştiu dacă Prima Casă mai continuă sau nu. Avem în calcul o strategie pe 5 ani, tocmai, să înlăturăm acest sentiment de nesiguranţă”, a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu, potrivit Economica.net.

Calculele de-acum privesc alocarea anuală pentru garanţii şi, important, tipul de clădiri care se vor califica în program. Ministrul spune că s-a pus problema întreruperii Prima Casă, dar felul în care se comportă Programul e unul care îi cere continuarea.

Programul Prima Casă a fost lansat în 2009, atunci când din ce în ce mai mulţi dezvoltatori trăgeau obloanele. Era menit să-i ajute cât de cât, după ce cota de TVA fusese redusă la 5%, fără efecte imediate. În total, de la lansarea Programului în 2009 și până la finalul lui august 2016, au fost acordate 197.608 garanții în valoare totală de 16,88 de miliarde de lei. El constă într-o garanţie a statului, pentru un credit de echivalent în lei a 57.000 de euro maximum. Limita e de echivalent 66.500 de euro pentru construcţia de locuinţe noi.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement