Actualitate
Prima REACŢIE a lui Ponta după ce preşedintele ales, Klaus Iohannis, a cerut Parlamentului să PICE definitiv LEGEA AMNISTIEI
După ce Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a solicitat luni dimineaţă ca Parlamentul să „pice legea amnistiei şi graţierii”, Ponta a declarat câteva ore mai târziu că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota, marţi, în Parlament, pentru „respingerea definitivă” a acestei legi.
”Primul mesaj care trebuie să îl dăm este chiar mâine, în Camera Deputaţilor. Am vorbit şi în Camera Deputaţilor, cu domnul Zgonea, cu liderul grupului parlamentar, domnul Neacşu, şi, aşa cum am spus săptămâna trecută, în dezbatarea cu Klaus Iohannis, mâine (marţi – n.r.), nu doar cei de la PSD, ci şi toţi din coaliţie, vom vota pentru respingerea definitivă a legii amnistiei şi graţierii şi binenţeles pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei”, a spus Ponta.
Preşedintele Camerei Deptaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, luni, că va renunţa la funcţia de preşedinte al acestui for legislativ dacă parlamentarii social-democraţi nu vor susţine demersul de respingere a Legii amnistierii şi graţierii.
„Trebuie să luăm măsuri. Eu am anunţat de foarte mult timp că după alegeri în prima săptămâna punem pe ordinea de zi respingerea legii amnistiei şi graţierii dar şi ridicarea imunităţii pentru toţi cei 3 parlamentari. PSD trebuie să aibă curajul politic de a nu se mai lasă arătat cu degetul de către o opoziţie a cărei singure calitate e că a reuşit să ne demonizeze”, a scris Zgonea pe contul său de Facebook.
„Cred că a sosit momentul să punem capăt ipocriziei politice, care ne-a pus partidul iar pe defensivă morală: PSD nu este perfect, dar asta nu face opoziţia mai bună. În percepţia populară însă, noi am pierdut: mai precis, au existat ezitări în ceea ce priveşte zona justiţiei şi PSD a antagonizat oamenii de pe urmă acestui lucru”, a adăugat Zgonea.
El i-a rugat pe toţi colegii săi social-democraţi să susţină acest demers. „Trebuie să ascultăm vocea oamenilor şi să demonstrăm că suntem un partid modern de centru-stânga, care are curajul să acţioneze. În cazul în care colegii mei nu susţin acest demers, sunt dispus să renunţ la funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor. Eu am înţeles semnalul românilor, îi invit şi pe colegii mei să ieşim din ştampila pe care abia aşteaptă să ne-o pună concurenţă noastră. E important că PSD să dea un semnal de seriozitate”, a mai spus Zgonea.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota, marţi, în Parlament, pentru „respingerea definitivă” a legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei.
Deputaţii nu au reuşit, pe 27 octombrie, să se pronunţe prin vot asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, şedinţa de plen fiind suspendată din lipsă de cvorum, după ce preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea a precizat că erau prezenţi doar 152 de parlamentari.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, la începutul lunii, prelungirea până la 18 noiembrie a termenului de depunere a raportului Comisiei juridice în privinţa cererii arestării preventive a deputatului PSD Ioan Adam.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, joi, să trimită la Comisia juridică solicitarea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Mircea Roşca (PL), cu termen pentru raport până marţi, urmând ca acest raport să intre în plen tot marţi.
Ponta a declarat luni nu va demisiona din funcţia de premier şi că vrea să continue actul de guvernare cu partenerii actuali, plus PLR.
“România are nevoie de stabilitate şi predictibilitate. Personal mi-ar fi cel mai uşor şi cel mai simplu şi cel mai de dorit, cel puţin pentru familia mea, să mulţumesc celor cu care am lucrat până acum, dar aşa cum noi respectăm votul dat ieri, românii au votat în 2012 pentru o coaliţie de guvernare şi un Guvern şi ne-o vom face în continuare. Atâta timp cât am sprijinul coaliţiei sunt hotărât să rămân în funcţia de prim-ministru.
Este evident că România are nevoie de o nouă legislaţie privind votul din diaspora.
Mâine vom vota în Parlament respingerea legii amnistiei.
Liderii organizaţiilor din teritoriu ale Partidului Social Democrat au comentat, luni, rezultatul alegerilor prezidenţiale, în urma cărora candidatul partidului s-a plasat pe locul al doilea şi eventuala demisie a acestuia”, a spus Ponta.
Preşedintele PSD a mai declarat, luni, că electoratul a dat partidului un mesaj foarte puternic, iar social-democraţii trebuie ”să aibă decenţa şi înţelepciunea să tacă din gură o perioadă şi să se gândească ce trebuie schimbat”.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News