Abrud
Primăria Abrud a semnat contractul pentru reabilitarea unei școli, construcția unui teren de sport și a unei centrale termice
Reprezentanții administrației locale din Abrud au semnat contractul pentru reabilitarea energetică a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” pentru construcţia unei noi centrale termice şi a unui teren de sport.
Finanţarea lucrărilor în valoare de aproximativ 2 milioane de euro este asigurată prin fonduri europene POR, iar termenul de execuţie este de zece luni de la semnarea contractului.
Amplasamentul va fi predat către constructorul SC Promotor Construct săptămâna viitoare, spune primarul Cristian Albu.
”Practic, spre finalul acestui an ar trebui ca aceste lucrări să fie finalizate, pentru ca elevii şi tinerii oraşului nostru să beneficieze de condiţii optime pentru învăţătură şi sport.
În paralel, împreună cu echipa de implementare a proiectelor din cadrul Primăriei Abrud, am analizat şi verificat „la cald” alte două investiţii majore pentru oraşul nostru: construirea noului ambulatoriu, investiţie în sănătatea concetăţenilor noştri în valoare de 2,5 milioane de euro şi amenajarea centrului social pentru persoane vârstnice, lucrare în valoare de aproximativ un milion de euro.
Lucările pe cele două şantiere sunt în grafic şi am primit asigurări că vor fi finalizate în cel mai scurt timp” a transmis primarul Cristian Albu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News