Primăria Aiud a semnat contractul pentru delegarea serviciului de transport public de persoane în municipiu. Până la finalul lunii iunie, vor fi puse în circulație autobuzele electrice pe traseele din oraș.

”După mulți ani de așteptare, am făcut ultimul pas necesar pentru ca transportul public din Aiud să devină, în sfârșit, funcțional.

Publicitate

Am semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local.

Până la sfârșitul lunii iunie, autobuzele electrice vor intra în circulație și vor putea fi folosite de aiudeni.

Nu evit să spun un lucru clar: proiectul transportului public ecologic este cel mai costisitor proiect implementat vreodată în Aiud, consumând milioane de lei din bugetul local”, a declarat primarul Dragoș Crișan.

Valoarea contractului pentru delegarea serviciului de transport public

Contractul a fost câștigat, la a doua licitație organizată (la prima nu s-au prezentat ofertanți), de asocierea Feldiberc Trans SRL (lider asociere) - Autotrust Corporation SRL (asociat).

Publicitate

Valoarea contractului este de 9.499.093,80 lei fără TVA, fiind semnat în 25 mai 2026 pe o perioadă de 6 ani.

Se va asigura serviciul de transport public local de călători pe raza municipiului Aiud, respectiv în localitățile Aiudul de Sus, Gâmbaș, Măgina, Păgida, Ciumbrud, Gârbova de Jos, Gârbova de Sus, Gârbovița, Sâncrai și Țifra.

Autobuzele electrice (Karsan Jest) au fost furnizate de Anadolu Automobil Rom SRL și vor fi predate operatorului de transport pentru a fi utilizate în cadrul serviciului de transport public local de călători. Flota va fi completată cu minimum 14 autobuze de transport urban (clasice - Otokar Navigo T, BYD ebus, microbuze Mercedes Sprinter), puse la dispoziție de operator.

Publicitate

Valoarea redevenței datorate de către operator este în valoare de 19.292,61 lei/trimestru, respectiv 77.170,44 lei/an. Aceasta se achită trimestrial, începând cu luna următoare celei în care operatorul a primit bunurile de retu  în gestiune pe bază de proces verbal de predare primire, până cel târziu în 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se achită.

Prin HCL nr.121/2026  s-a aprobat utilizarea unui tarif unic în sumă de 4 lei, urmând ca diferența să fie achitată de primărie operatorului ca diferență de tarif. Acoperirea diferențelor de tarif se va face până la valoarea integrală a titlurilor de călătorie (bilete/abonamente), în baza numărului  titlurilor de călătorie cu valoare redusă vândute și celor de care beneficiază gratuit fiecare categorie de călători, în luna respectivă.

Publicitate

Transport public la Aiud, Valoarea tarifelor propuse

Biletele de cășătorie se vor putea achizițona de la chioșcuri, automate de bilete, în autobuz sau prin SMS.

Prin oferta din contract, valoarea propusă a tarifelor de călătorie cu autobuzul este diferențiată pe trasee, astfel:

  • Traseu Aiud – Păgida: bilet 6,95 lei/ abonament 233,5 lei
  • Traseu Aiud – zona Hepat: bilet 4,55 lei/ abonament 153,1 lei
  • Traseu Aiud – Gheorghe Doja: bilet 4,55 lei/ abonament 153,1 leu
  • Traseu Aiud II – Ciumbrud: bilet 8,34 lei/ abonament 280,22 lei
  • Traseu Gâmbaș - Ciumbrud: bilet 8,34 lei/ abonament 280,22 lei
  • Traseu Gârbova de jos – Ciumbrud: bilet 9,18 le/ abonament 308,59 lei
  • Traseu Gârbova de Sus – Gârbova de Jos: bilet 4,96 lei/ abonament 166,88 lei
  • Traseu Gârbovița – Gârbova de Jos: bilet 4,96 lei/abonament 166,88 lei
  • Traseu Gârbovița – Gârbova de Sus: bilet 4,55 lei/ abonament 153,10 lei
  • Traseu Măgina – Ciumbrud: bilet 8,34 lei/ abonament 280,22 lei
  • Traseu Gârbova de Sus – Ciumbrud: bilet 10,01 lei/ abonament 336,46 lei
  • Traseu: Măgina Sat – Ciumbrud: bilet 8,34 lei/ abonament 280,22 lei
  • Traseu Gâmbaș - Păgida: bilet 4,17 lei/ abonament 140,21 lei
  • Traseu Păgida – Ciumbrud: bilet 10,01 lei/ abonament 336,46 lei
  • Traseu: Gară – Aiud II: bilet 4,86 lei/ abonament 163,58lei
  • Traseu Aiud – Ciumbrud: bilet 4,86 lei/abonament 163,58 lei
  • Traseu Ciumbrud – Sâncrai: bilet 4,36 lei/ abonament 146,8 lei
  • Traseu Aiud – Gâmbaș: bilet 4,86 lei/ abonament 163,58 lei
  • Traseu Aiud – Sâncrai: bilet 5,56 lei/ abonament 186,81 lei
  • Traseu Aiud – Măgina: bilet 5,56 lei/ abonament 186,81 lei
  • Traseu Aiud – Măgina sat: bilet 6,95 lei/ abonament 233,52 lei
  • Traseu: Aiud – Gârbovița: bilet 6,95 lei/ abonament 233,52 lei
  • Traseu Aiud – Gârbova de Jos: bilet 6,95 lei/ abonament 233,52 lei
  • Traseu Aiud – Gârbova de Sus: bilet 8,25 lei/ abonament 277,2 lei
  • Traseu Aiud – hotar: bilet 6,95 lei/ bilet 233,52 lei
Publicitate

Proiectul Transport public ecologic la Aiud. Autobuzele electrice

Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare ar urma să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie, termen până la care municipalitatea trebuie să pună aceste servicii la dispoziția cetățenilor: „Este termenul la care noi trebuie să punem la dispoziție aceste servicii, dacă nu, trebuie să dăm banii înapoi”, a spus Dragoș Crișan.

Proiectul „Transport public ecologic în municipiul Aiud” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea inițială a fost de circa 45 milioane lei, iar la final aceasta a urcat la 67 milioane lei, potrivit administrației locale.

Publicitate

Din bugetul local și credit se acoperă peste 30 milioane lei (inițial suma era de 800.000 lei), devenind cel mai costisitor proiect implementat la Aiud.

Proiectul include

  • achiziția a 16 autobuze electrice cu 15+1 locuri (18 locuri în picioare), dotate cu tehnologie modernă; instalarea a 16 stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă pe traseu.
  • construirea și utilarea cu echipamente tehnologice a depoului situat pe str. Tudor Vladimirescu (lucrări finalizare și recepționate)
  • construirea/modernizarea a 28 stații pentru călători și reabilitarea drumului aferent, inclusiv înființare sens giratoriu
  • sistem inteligent de transport (ITS): e-ticketing (plata cu card contactless), program electronic de informare în timp real a călătorilor privind orarul de circulație, aplicație mobil
  • achiziționarea a 50 de biciclete și trei puncte de bike sharing pentru aiudni și turiști
  • construirea a trei trasee de piste de biciclete
  • asfaltarea străzii Pandurilor din Măgina și a altor artere; amenajare zone pietonale
  • amenajarea punctelor de încărcare auto (2), stațiilor de încărcare a automobilelor electrice
Publicitate

Proiect ”Transport public ecologic în Municipiul Aiud”. Date financiare

  • Valoarea totală: 67.555.242,65 lei
  • Valoarea totală nerambursabilă din FEDR: 37.112.053,96
  • Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 5.675.961,19 lei
  • Valoarea cofinanţării eligibile a Beneficiarului: 873.224,80 lei
  • Valoarea neeligibilă inclusiv TVA: 20.470.762,5
  • Data începerii proiectului: 1 octombrie 2016
  • Data finalizării proiectului (inițial): 30 noiembrie 2023
  • Perioada de implementare (actualizat): 17 iulie 2024 – 17 septembrie 2025

Ce persoane vor avea transport gratuit cu autobuzul în Aiud și pe traseele din apropiere

Gratuitățile acordate prin contractul de delegare:

  • pensionarii cu vârsta peste 65 de ani şi cu venituri de până la nivelul Pensiei minime garantate de stat în România - 8 călătorii dus-întors/ lună
  • veteranii de război - 30 călătorii dus-întors/lună
  • văduvele de veterani de război - 15 călătorii dus-întors/lună:
  • foştii deținuți politici precum și urmașii deținuților politici - 30 călătorii dus-întors/lună
  • persoanele încadrate în prevederile Legii nr. 341 din 12 iulie 2004 a recunoştinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 - 30 călătorii dus-întors/lună
  • donatorii de sânge: 50% pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună
  • reprezentanții localităților componente şi aparținătoare în Consiliul Local - 10 călătorii dus-întors/lună
  • cetățenii fără venituri sau persoane cu situații de sănătate dificile confirmate prin documente medicale - 10 călătorii dus-întors /lună
  • personalul contractual și funcționarii publici din cadrul UAT - Municipiul Aiud - 5 călătorii dus-întors/lună
  • elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat
  • elevii care provin din așezările informale delimitate potrivit prevederilor legale: o călătorie dus-întors/ numărul de zile de cursuri școlare din luna respectivă - corespunzător calendarului aprobat de Ministerul Educației  pentru anul școlar în curs
  • însoțitorii preșcolarilor și elevilor din clasa pregătitoare: o călătorie dus-întors/ numărul de zile de cursuri școlare din luna respectivă - corespunzător calendarului aprobat de Ministerul Educației  pentru anul școlar în curs
  • elevii de pe raza teritoriului administrativ al Municipiului Aiud care fac parte din proiecte educaționale și culturale, în perioada derulării proiectului, pe baza documentelor depuse de instituția de învățământ: o călătorie dus/întors pentru participarea la activitate în afara programului școlar , pe baza documentelor depuse de instituția de învățământ
  • persoanele cu handicap grav şi accentuat: 8 călătorii dus-întors/lună;
  •  însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora: 8 călătorii dus-întors/ lună
  • însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora: 8 călătorii dus-întors/ lună
  • însoțitorii adulților cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezența acestora, pe baza anchetei sociale, conform prevederilor legii: 8 călătorii dus-întors/ lună
  • asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav: 8 călătorii dus-întors/lună
  • asistenții personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat: 8 călătorii dus-întors/ lună.
Publicitate

Traseele de transport zona Aiud

  • Traseul nr. 1: Aiud - Aiudul de Sus - Măgina  (9,5 km)
  • Traseul  nr. 2: Aiud - Ciumbrud - Sâncrai (10,5 km)
  • Traseul  nr. 3: Aiud - Ciumbrud /spre Băgău (6,6 km)
  • Traseul nr.4: Aiud - Gârbova de Jos - Gârbovița - Gârbova de Sus (17 km)
  • Traseul nr. 5:  Aiud - Gârbova de Jos și retur (12 km)
  • Traseul nr. 6:  Aiud - Gâmbaș - Păgida și retur (8 km)
  • Traseul nr. 7: Aiud str. Ştefan Cel Mare - Hepat și retur (3 km)
  • Traseul nr. 8: Aiud str. Gheorghe Doja  tur - retur (2 km)
  • Traseul nr. 9: Aiud - Hotar 34 tur-retur (2 km)
Publicitate

Locații automate vânzare bilete autobuz în Aiud:

  • Stația Spitalului 1, Str. Ecaterina Varga, nr. 55
  • Stația Gării, Piața Gării, FN
  • Stația Piața 2, Str. Stadionului, nr. 9
  • Stația Transilvaniei, 54, Str. Transilvaniei, nr. 54
  • Stația Cetate, Str. Cuza Vodă, nr. 35
  • Stația Gheorghe Lazăr, Str. Gheorghe Lazăr, nr. 1