Actualitate
Primăria Aiud: „Caritatea merită recunoștință și încurajare”. Contribuţia asociaţiilor, evidenţiată la nivel local
În semn de recunoștință pentru activitățile caritabile întreprinse de-a lungul anilor de către asociațiile aiudene, executivul local și-a manifestat astăzi gratitudinea și sprijinul continuu, în cadrul unei ceremonii organizate cu prilejul ședinței extraordinare a Consiliului Local Aiud.
„În acest sens, am mulțumit Serviciului de Ajutor Maltez în România – sucursala Aiud condusă de doamna Fari Palkó Ilona, Asociației „Maria Agapia” Aiud condusă de doamna Câmpean Adriana, Clubului Rotary Aiud condus de doamna Duna Adriana, Asociațiunii ASTRA – Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud condusă de doamna Despina Stanciu, precum și Asociației „Un Pas Înainte Alexandra” condusă de doamna Popa Mirela Felicia.
Datorită acestor asociații și nu numai, zeci de elevi au beneficiat și beneficiază de burse, sute de familii au beneficiat și beneficiază de câte o pâine zilnic, persoanele cu dizabilități au beneficiat și beneficiază de terapie specializată, iar exemplele pot continua la nesfârșit. În acest sens, comunitatea aiudeană constituie un exemplu de generozitate, dăruire și binefacere necondiționată.
De asemenea, am propus ca Ziua Internațională a Carității să fie sărbătorită la Aiud împreună de către asociațiile caritabile începând din acest an.
Vă mulțumim tuturor celor care vă dăruiți puțin din timpul vostru pentru a face bine altora! Iar aiudenilor care nu au apucat să se implice încă, le adresăm călduros invitația de a se alătura oricărei dintre aceste asociații sau oricăror alte astfel de activități”, scrie Primăria Aiud.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News