Actualitate
Primăria Aiud: Dezbatere publică pentru Planul de mobilitate urbană durabilă în municipiu

Planul stabilește modul în care se vor pune în aplicare conceptele moderne de management al mobilității urbane durabile, așa cum au fost definite și implementate la nivel european. Scopul acestuia este de a identifica și a preciza clar care sunt măsurile și proiectele finanțabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, reprezentând totodată o documentație complementară strategiei de dezvoltare teritorială și planului urbanistic general.
Noul concept pune accent deosebit pe implicarea cetățenilor și a tuturor părților interesate, pe coordonarea politicilor între sectoare (transport, utilizarea teritoriilor, mediu înconjurător, dezvoltare economică, politici sociale, sănătate, siguranță, etc.), între diferitele niveluri de autoritate publică și între autoritățile învecinate, prezentând și o viziune sustenabilă de dezvoltare pentru zona urbană și periurbană a municipiului Aiud.
Planul întocmit la nivelul UAT Municipiul Aiud, supus dezbaterii publice, poate fi consultat pe site-ul oficial al Primăriei Aiud www.aiud.ro, precum și la punctul de documentare al instituției, respectiv Biroul Comunicare și Relații Publice, propunerile și sugestiile fiind așteptate până la data de 8 martie 2017.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News