Actualitate
Primăria Aiud și Crucea Roșie filiala Alba, parteneriat în slujba aiudenilor. Planul de acțiuni pentru anul 2017

În acest scop, în baza protocolului de cooperare încheiat în luna septembrie 2016 între Primăria municipiului Aiud și Societatea Națională de Cruce Roșie din România – filiala Aiud pe tot parcursul anului 2017 se va acționa în sensul îndeplinirii obiectivelor.
Astfel, a fost elaborat un plan local de acțiuni, plan concretizat într-un proiect de hotărâre supus dezbaterii Consiliului Local Aiud în ședința ordinară din luna februarie 2017.
Planul concretizează acțiuni în domeniul formării profesionale în sensul desfășurării de cursuri de specializare/perfecționare pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, pregătirea și intervenția în caz de dezastre, de prim ajutor pentru membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, asigurarea de puncte de prim ajutor, asistență specială în cadrul evenimentelor organizate la nivel local și altele.

Așadar, un protocol inițiat în a doua jumătate a anului 2016 este continuat și dezvoltat în anul 2017 cu beneficii concrete pentru comunitatea aiudeană, mai transmit reprezentanţii primăriei.
foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News