Connect with us
Publicitate

Administrație

Primăria Aiud vrea să recupereze aproape un milion de lei, de la datori: A pus sechestru pe 66 de automobile. Ce se va întâmpla

primaria aiud

Publicat

66 de autoturisme ale unor persoane fizice sau juridice au fost puse sub sechestru la Aiud. Potrivit reprezentaților primăriei, autoturismele aparțin unor persoane care au amenzi sau impozite neplătite. 

La momentul punerii sechestrului, suma pe care primăria o are de recuperat se ridică la aproximativ un milion de lei. 

Primăria Aiud a mai precizat că a înștiințat Inspectoratul Județean de Poliție Alba pentru a proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate. De momentul ridicării documentelor, debitorul are la dispoziție 5 zile pentru a se prezenta la sediul Primăriei municipiului Aiud unde poate achita integral sau în tranșe sumele restante pentru a se încheia executarea.

În cazul neachitării se pune sigiliu pe autoturism, urmând ca acesta să fie vândut prin licitație, au mai precizat reprezentații primăriei.

”Această procedură va continua și pentru alți cetățeni de la care avem de recuperat datorii”, au mai comunicat reprezentații primăriei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate