Actualitate
Primăria Alba Iulia colaborează cu Liceul ”Regina Maria” pentru promovarea municipiului. Desenele vor fi prezentate la Paris
Primăria Alba Iulia a dat startul unei noi colaborări cu elevii Liceului de Muzică și Arte Plastice “Regina Maria” pentru a promova obiectivele, personalitățile și monumentele municipiului Alba Iulia. Toate desenele realizate de tinerii artiști vor fi prezentate la festivalul orașelor URBACT de la Paris care va avea loc în perioada 14-16 iunie.
Elevii îndrumați de profesorul Narcis Borteș vor surprinde prin desene și cu propria viziune ceea ce consideră fiecare că este important pentru oraș.
În final, toate aceste desene se vor regăsi într-o carte de colorat pentru copii care va fi tipărită pe hârtie, dar va fi disponibilă și în format digital.
”Suntem convinși că vor ieși lucrări interesante și de mare calitate.
Avem șansa să le prezentăm în fața reprezentanților a mai mult de 200 de orașe europene.
Totul se desfășoară în cadrul proiectului “Find Your Greatness” finanțat de către Comisia Europeană și în care Alba Iulia a fost primul oraș din România care a devenit lider de parteneriat al unui consorțiu de 8 orașe europene.
Valoarea totală a proiectului este de 749.460 euro și se încheie în acest an”, spune viceprimarul Marius Filimon, într-o postare pe Facebook.
sursa foto: Facebook Marius Filimon
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News