Connect with us
Publicitate

Actualitate

Primăria Blaj: Numere de telefon puse la dispoziția persoanelor în izolare la domiciliu sau vârstnicilor fără aparținători

primaria blaj

Publicat

Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziția cetățenilor două numere de telefon la care persoanele aflate în izolare la domiciliu și persoanele singure, în vârsta de peste 65 ani, pot să semnaleze situația în care se află, anunță administrația locală.

Pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu numărul de telefon la care pot apela este 0748-889.800, iar pentru cele în vârstă de peste 65 ani, fără aparținători, numărul de telefon pus la dispoziție este 0756-089.215.

”Deși își dorește o comunicare cât mai transparentă și exactă a situației, Primăria Municipiului Blaj nu este abilitată să facă public numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu pe raza municipiului Blaj. Aceste informații sunt furnizate doar de către Grupul de Comunicare Strategică, care prezintă situația la nivel național, o singură dată pe zi”, anunță primăria.

Potrivit sursei citate, persoanele izolate la domiciliu sunt monitorizate permanent de către echipaje de Poliție și Poliție Locală.

”În ultimele 48 de ore, după apariția ordonanței militare nr. 2/21.03.2020, la Blaj nu au mai existat cazuri de persoane izolate care să fi părăsit domiciliul. Până săptămâna trecută, la Blaj au fost acordate două amenzi pentru părăsirea locuinței de către persoane aflate în izolare la domiciliu.

Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază”, mai precizează reprezentanții administrației locale.

Primăria Municipiului Blaj roagă locuitorii orașului să stea în case cât mai mult și să pună în practică recomandările autorităților, în contextul epidemiologic actual, pentru prevenirea epidemiei de coronavirus:

– Ieșiți din casă numai dacă este absolut necesar, doar pentru mersul la serviciu, pentru asistență medicală de urgență, aprovizionare și deplasări scurte în apropierea locuinței;

– Feriți-vă de locurile aglomerate și mergeți la cumpărături doar o dată la câteva zile și doar la cele mai apropiate magazine și farmacii;

– Evitați contactul direct sau apropiat cu alte persoane, mențineți distanța de minimum 2 metri față de ceilalți;

– Spălați-vă pe mâini cât mai des posibil,  nu atingeți suprafețele pe care au pus mâna și alte persoane, nu vă atingeți cu mâinile fața, nasul, gura sau ochii;

– Asigurați-vă că regulile sunt respectate și de persoanele vârstnice, care sunt cele mai expuse îmbolnăvirii;

– Informați-vă doar din sursele oficiale și respectați recomandările autorităților competente.

În comunicat se mai precizează că la Blaj au fost luate toate măsurile preventive, necesare și recomandate în contextul epidemiologic actual.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate