Connect with us
Advertisement

Administrație

Primăria Câlnic a cumpărat coșuri de gunoi invizibile. Achiziții nejustificate, descoperite de inspectorii Curții de Conturi

Publicat

Un raport al Curții de Conturi Alba a descoperit o serie de cheltuieli nejustificate la Primăria Câlnic. Spre exemplu, administrația locală a plătiti 33.000 de lei pe coșuri de gunoi stradale care nu au fost găsite la inspecția în teren. 

De asemenea, aproape 100.000 de lei au fost cheltuiți pe materiale de curățenie cumpărate fără respectarea legii achizițiilor publice.

Inspectorii Curții de Conturi au descoperit și alte nereguli, legate de plata unor servicii pentru utilajele instituției și de achiziția unor plăcuțe cu numere pentru case.

Precizări din raportul Curții de Conturi Alba:

”Au fost majorate nelegal cheltuielile materiale la U.A.T.C. Câlnic cu suma de 33.000 lei, prin acceptarea la plată şi decontarea efectivă în perioada 2017-2018 a unor coşuri de gunoi stradale care nu au fost identificate la inspecţia în teren efectuată în timpul auditului.

Entitatea auditată nu a aplicat prevederile legale privind achiziţiile publice, nu a recepţionat obiectele de inventar facturate şi nu a distribuit bunurile în cauză, potrivit scopului achiziţiei.

Totodată, Camera de Conturi Alba a stabilit că a fost făcută plata nejustificată a unor materiale de curăţenie (soluţie pentru pardoseli, pastile dezinfectante) în sumă de 97.000 lei, în condiţiile în care aceste materiale au fost achiziţionate fără aplicarea reglementărilor legale privind achiziţiile publice, nu au fost recepţionate, nu au fost date în consum, fiind în fapt trecute direct pe cheltuieli în momentul achiziţiei, abatere identificată la U.A.T.C. Câlnic.

Tot aici s-a făcut plata nelegală a unor materiale (plăcuţe numere pentru case) în sumă de 24.000 lei, în condiţiile în care achiziţionarea acestora s-a realizat fără aprobarea consiliului local, într-o cantitate mai mare decât cea necesară, fără aplicarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, fără a fi recepţionate, fiind trecute direct pe cheltuieli în momentul achiziţiei şi fără a fi distribuite locuitorilor comunei care deţin imobile.

Plata nejustificată a unor servicii – conducător auto, în sumă de 18 mii lei, pentru utilajele din dotarea entității auditate, facturate de prestator și pentru care nu există documente care să justifice prestarea acestor servicii, abatere identificată la U.A.T.C. Câlnic.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement