Actualitate
Primăria Ciugud a câștigat în instanță anularea unei corecții financiare de 40.000 de lei, aplicată unui proiect cu finanțare europeană
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2013/07/IMG_4741.jpg)
Tribunalul Alba a admis contestaţiile formulate de Asociația Intercomunitară Ciugud – Berghin şi a dispus anularea unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare întocmite de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în luna octombrie 2012.
Primarul Comunei Ciugud, Gheorghe Damian, susține că proiectul implementat este unic în județ, iar corecția financiară aplicată, de 10%, respectiv 40.000 de lei „este o sumă foarte mare, reprezintă salariile angajațiilor Primăriei Ciugud pe două luni”. Damian a adăugat că implementarea acestui proiect a fost o mare dorință a sa şi a luat ca model activitatea unei administraţii publice locale din Spania.
Deși achizițiile pentru proiectul în cauză au fost avizate de Autoritatea de Management, corecţia s-a aplicat pe motiv că s-a restricţionat participarea la licitaţia publică pentru atribuirea unui contract, fără cerinţa ca ofertantul să facă dovada experienţei similare în administraţia publică, arată edilul.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
La momentul organizării licitaţiei şi al atribuirii contractului în 2010, nicio prevedere care să interzică o astfel de cerinţă nu era adoptată, iar soluţiile software achiziţionate priveau domenii ca urbanism, stare civilă, registru agricol, impozite şi taxe locale, domenii ce aparţin exclusiv administraţiei publice, potrivit aceleiaşi surse.
Corecţia financiară care a vizat un proiect cu finanţare europeană este singura aplicată proiectelor din comuna Ciugud şi Berghin.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/artinstall3.gif)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)