Primăria comunei Ciugud lansează oficial „Aprozarul virtual”, o inițiativă menită să sprijine producătorii locali și să ajute consumatorii să găsească on-line produse proaspete, 100% românești. 

Pentru început, reprezentanții administrației locale au lansat o campanie pentru identificarea producătorilor locali din zona Ciugud, care au produse și le pot comercializa sau livra în condiții igienico-sanitare.

Publicitate

Oferta acestora ar urma mai apoi să fie promovată în mediul online, în condițiile în care piețele agro-alimentare sunt închise pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

„Mizăm pe ajutorul vostru și așteptăm recomandările voastre pentru a deschide #Aprozarul_virtual”, au transmis reprezentanții Primăriei pe pagina de Facebook.