Connect with us
Advertisement

Actualitate

Primăria Copiilor Ciugud: Campanie umanitară și apel către Guvernul României pentru măsuri de ajutorarea copiilor ucraineni

Publicat

Primăria Copiilor și copiii din Ciugud, care sunt reprezentați de acest organism consultativ, anunță lansarea unei campanii umanitare prin care vor aduna bani, alimente și jucării pentru copiii familiilor refugiaților ucraineni.

În același timp, Primăria Copiilor transmite un mesaj de solidaritate cu toți copiii din Ucraina și roagă Guvernului României să adopte urgent un pachet de măsuri destinat copiilor din familiile de refugiați.

”În războiul celor mari, copiii nu trebuie să aibă de suferit și fiecare stat are obligația de a-i proteja să nu devină victime ale conflictului armat. Noi și colegii noștri din România am aflat cu tristețe despre faptul că sunt deja câteva sute de copii, care au fost răniți în urma bombardamentelor și unii dintre aceștia și-au pierdut viața. Niciun copil nu trebuie să trăiască această tragedie, iar războiul trebuie să existe cel mult în jocurile copilărești și în poveștile pe care le citim.

În aceste zile, mii de familii fug din calea războiului și o parte au ales să vină în România împreună cu copiii lor. În acest context, lansăm un apel public Guvernului României și autorităților care gestionează protecția copiilor să pună în practică un plan de măsuri pentru a ocroti și sprijini copiii ucraineni refugiați în țara noastră”, transmit copiii din Ciugud.

Măsurile propuse:

  • ”1. Copiii refugiați din calea războiului au nevoie de ajutor specializat pentru a putea trece peste traumele suferite! În acest context, rugăm Ministerul Educației și Ministerul Sănătății să mobilizeze în taberele de primire a refugiaților psihologi pentru copii și translatori, care să îi sprijine să își depășească traumele trăite în ultimele zile.
  • 2. Copiii ucraineni au dreptul la sănătate! Astfel, rugăm Ministerul Sănătății să trimită în cadrul echipelor medicale și pediatri care să monitorizeze constant starea de sănătate a copiilor refugiați. Să nu uităm că, la fel ca și în România, mulți copii pot suferi de alergii severe și boli, care se pot agrava în această perioadă, în care, din cauza deplasării, nu pot să își urmeze în condiții normale tratamentele.
  • 3. Copiii ucraineni au dreptul la copilărie! Rugăm autoritățile române să creeze în taberele de refugiați mici locuri de joacă în care copiii să poată să uite măcar pentru câteva clipe de războiul din care au fugit!
  • 4. Copiii refugiați din Ucraina trebuie sprijiniți să își continue studiile! Rugăm Ministerul Educației să facă toate demersurile necesare pentru înființarea unor centre educaționale temporare în taberele de cazare pentru refugiați, care pot fi deservite de voluntari vorbitori de limba ucraineană sau cadre didactice care se află printre refugiați. De asemenea, solicităm ca, în cazul în care conflictul se va prelungi, găsirea unor soluții pentru înființarea unor clase cu predare în limba ucraineană pentru copiii refugiați.
  • 5. Copiii ucraineni nu trebuie să fie victime! Rugăm autoritățile statului român să condamne cu fermitate orice agresiune asupra copiilor și civililor nevinovați din Ucraina. Vă rugăm să susțineți orice măsură internațională de sancționare a crimelor asupra copiilor!”

Primăria Copiilor Ciugud mai anunță că, alături de Primăria Ciugud, a lansat campania umanitară „Un zâmbet pentru copiii ucraineni” prin care sunt strânse, la Ciugu, alimente, bani și jucării pentru ajutorarea copiilor refugiați din Ucraina.

Ajutoarele se vor strânge prin Primăria Ciugud, care va ajuta la colectare și transport. De asemenea, donațiile electronice în bani pot fi făcute direct către UNICEF România (www.unicef.ro).

”OPRIȚI RĂZBOIUL și lăsați-ne să ne trăim copilăria în PACE!” – Primăria Copiilor Ciugud

Primăria Copiilor este o structură consultativă care reprezintă copiii din Ciugud, pe modelul Consiliului Local, fiind primul proiect din România de bugetare participativă pentru copii.

Copiii și-au ales un primar și consilieri locali, care le reprezintă interesele la nivel local și implementează proiecte pentru copiii din Ciugud.

Primăria Copiilor este inclusă de anul trecut și în manualul de Cultură Civică ca exemplu de bună practică privind modul în care copiii pot fi implicați în luarea deciziilor care îi privesc.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement