Connect with us
Advertisement

Eveniment

Primăria Galda de Jos amenință CJ Alba cu rezilierea în instanță a contractului pentru centrul de management al deșeurilor

Publicat

Primăria Galda de Jos, pe teritoriul căreia se află centrul integrat de management al deșeurilor din județ, acuză Consiliul Județean Alba că nu și-a îndeplinit promisiunile de la momentul în care a acceptat amplasararea centrului și amenință că va cere rezilierea contractului în instanță. 

Este vorba despre o serie de promisiuni care nu ar fi fost respectate de CJ Alba.

Spre exemplu, transmit reprezentanții instituției într-o postare pe Facebook, ar fi vorba despre gratuitatea serviciului de salubrizare pentru locuitorii din comuna Galda de Jos.

De asemenea, ar mai fi existat promisiunea că operatorul de salubritate (în prezent fiind RER-Vest SA) își va muta sediul social în comuna Galda de Jos, ceea ce nu s-a întâmplat.

În plus, primăriei i s-ar mai fi promis o redevență. Nici acest lucru nu ar fi fost îndeplinit.

Scandalul dintre primărie și consiliul județean are și un substrat politic. Actualul primar Romulus Raica, ales pe lista PNL, nu ar mai fi susținut pentru încă un mandat, în locul său fiind preferat actualul viceprimar, tot liberal.

Postarea Primăriei Galda de Jos

”În ședința de consiliu local din data de 27.03.2024, în momentul dezbaterii problemelor diverse ale comunei Galda de Jos, primarul Raica Romulus a prezentat în plen situația solicitărilor repetate adresate Consiliului Județean Alba în legătură cu clauzele din contractul de administrare a terenului de 25 de ha pe care este amplasat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor din Galda de Jos (groapa de gunoi), fiind vorba de prevederi clare care nu au fost puse în aplicare până în prezent.

Clauzele amintite urmau să intre în vigoare la un an de la începerea activității de colectare a deșeurilor, această activitate începând în luna noiembrie 2022.

În acest sens primarul Raica Romulus a informat consiliul local despre faptul că a avut în anul 2023 mai multe discuții cu președintele Consiliului Județean – d-nul Ion Dumitrel, discuții în care a insistat asupra punerii în aplicare, în integralitate, a clauzelor prevăzute în Contractul de Administrare semnat între Comuna Galda de Jos și Consiliul Județean Alba.

Solicitările în cauză au fost formulate și în scris, de mai multe ori, aducându-se de fiecare data și argumente consistente pentru a reaminti conducerii Consiliului Județean faptul că înainte de a se hotărî amplasarea gropii de gunoi în comuna noastră s-au promis mai multe avantaje în favoarea localității care acceptă acest sacrificiu, inclusiv gratuitatea serviciului de salubrizare pentru locuitorii din comuna Galda de Jos.

O clauză importantă din contractul de administrare amintit a fost aceea că operatorul de salubritate (în prezent fiind RER-Vest SA) își va muta sediul social în comuna Galda de Jos.

Primarul Raica Romulus a estimat faptul că prin neîndeplinirea acestui lucru s-a adus, până în prezent, comunei Galda de Jos, un prejudiciu de cca. 3.000.000 lei (30 de miliarde lei vechi).

O altă clauză importantă a contractului de administrare a fost aceea că proprietarul terenului dat în administrare, în speță comuna Galda de Jos, va beneficia de redevență, în compensarea faptului că a acceptat amplasarea gropii de gunoi.

Redevența în cauză a fost stabilită într-o ședință de lucru desfășurată în data de 04.08.2014 la care au participat mai mulți reprezentanți ai Consiliului Județean Alba, printre care vicepreședintele Florin Roman, arhitectul șef Mărginean Eugenia, managerul de proiect Irimie Nicoleta și responsabilul juridic Nistor Marius Daniel.

Persoanele amintite au confirmat prin semnătura lor beneficiile financiare ale comunei Galda de Jos.

În finalul discuțiilor prezentate primarul Raica Romulus a menționat faptul că a adresat Consililui Județean Alba, în anul 2024, o solicitare scrisă la care nu a primit răspuns în termenul legal de 30 de zile.

În solicitarea în cauză primarul a precizat clar că, în cazul în care nu se vor onora obligațiile prevăzute în contractul de administrare, va cere rezilierea contractului în instanța de judecată”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pilu

    miercuri, 27.03.2024 at 16:31

    îs curios ce zice evlaviosul de Dumi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement