Actualitate
Primăria Ocna Mureș a semnat un contract de peste 20 de milioane de lei pentru reabilitarea rețelei de canalizare a orașului

Luni, 30 iulie, ora 11.00, a fost semnat de către domnul primar Silviu Vințeler împreună cu reprezentanții legali ai SC Apa CTTA SA Alba Iulia pe de o parte și S.C. Fibec S.A. Focșani în calitate de executant, contractul pentru proiectul „Modernizarea și reabilitarea sistemului de canalizare în aglomerarea Ocna Mureș”.
Proiectul semnat luni presupune: extinderea rețelei de canalizare cu 19.751 metri, reabilitarea rețelei de canalizare a orașului pe o lungime de 6.717 metri, construirea de 12 noi stații de repompare apă uzată, reabilitarea unei stații de pompare apă, construirea a 3.967 metri de conducte de refulare din stațiile de pompe apă.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 20 de luni. Valoarea contractului este de 22.789.021,40 lei fără TVA și face parte din proiectul “Extindere şi reabilitare infrastructură de apă şi apă uzată în judeţul Alba” în valoare totală de peste 102.000.000 euro.
Proiectul este finanțat din Fonduri Europene, fonduri guvernamentale și fonduri ale Consiliului Local.
Contractul semnat luni se înscrie în seria investițiilor promise în perioada campaniei electorale și care se vor realiza în Ocna Mureș în următorii 2 ani.
Beneficiarul contractului este Primăria Ocna Mureş.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News