Actualitate
Primarii de municipii cer înfiinţarea unei instituţii care să-i protejeze de greşeli ce le-ar putea aduce dosare penale
În cadrul unei întâlniri a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), primarii au propus, luni, înfiinţarea unei instituţii care să îi protejeze de posibile greşeli care le-ar putea aduce dosare penale.
„Nu avem măcar o instituţie în această ţară atunci când avem dubii, când vin cinci directori din primărie cu şapte soluţii. Care e cea corectă? Ne trebuie un far călăuzitor care să ne spună «soluţia este asta!» iar noi să o urmăm în consecinţă, fără să fim învinuţi după aceea de ce am făcut aşa. Faptul că foarte mulţi primari sunt cu probleme penale din cauza conjucturii legislative penale, care cred că e un aspect pe care trebuie să îl îmbunătăţim şi este una din principalele noastre preocupări”, a declarat Robert Negoiţă (primar Sector 3 Bucureşti), potrivit Mediafax.
„Există 30 de instituţii în România care fac controale în primării – Curte de Conturi, OLAF (n.r. Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă), DLAF (n.r. Departamentul pentru Lupta Antifrauda), DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie) – în schimb, nu există nicio instituţie care să facă un control preventiv. De exemplu, am două legi care se bat cap în cap iar eu, ca primar, şi aparatul meu trebuie să luăm o decizie. Ne-am dori să putem să trimitem o hârtie undeva la o instituţie, care să ne descurce şi să ne spună care e cea mai bună decizie „, a declarat Lia-Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
„Pentru a putea perfoma în comunităţile noastre, avem nevoie de un cadru egal care să ne permită să facem acest lucru. Intenţia noastră este să colaborăm în anii următori cu reprezentanţii din Parlamentul României care vor fi aleşi în alegerile din 11 decembrie, în aşa fel încât legi care astăzi nu ne permit să performăm la nivel maxim să fie modificate”, a explicat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.
În cadrul întâlnirii a fost reconfirmată conducerea Asociaţiei Municipiilor din România. Astfel preşedinte al AMR a fost reales Robert Negoiţă, iar preşedinte executiv Ilie Bolojan. Vicepreşedinţi sunt Lia Olguţa Vasilescu şi Gheorghe Falcă.
În ultimii patru ani, mai mulţi edili au fost vizaţi în anchetele DNA pentru fapte de corupţie, în cele mai multe cazuri acuzaţiile vizând fapte comise în funcţiile de primari.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
m
marți, 18.10.2016 at 11:33
Pai pentru asta aveti angajati in aparatul dr specialitate jurisiti si pentru asta colaborati cu diversi avocati, mai mult sau mai putini celebri. Ca sa va spuna cum trebuie interpretata legea si cum se aplica. Daca sunt incapabili e tot vina voastra ca i-ati angajat si ati incheiat contracte de asistenta juridica pe ochi frumosi si interese meschine.