Primarii și șefii consiliilor județene au devenit peste noapte funcționari în loc de demnitari ca să beneficieze de creșterea cu 5% a veniturilor. 

Purtătorul de cuvânt al PNL a recunoscut miercuri că guvernul va îngheța anul viitor doar salariilor unor demnitari. Primarii și șefii de consilii județene vor fi exceptați și vor avea o majorare de 5%.

Publicitate

Ionuţ Stroe, a explicat că salariile vor fi înghețate pentru toţi cei care deţin înalte demnităţi publice, în ”zona vizibilă, care probabil a generat şi indignare sau îngrijorare”.

Este vorba despre parlamentari, miniştri și secretari de stat.

Ionuţ Stroe a fost întrebat într-o conferinţă de presă care a fost raţiunea pentru care s-a păstrat majorarea cu 5% a salariilor demnitarilor din administraţia publică locală.

Asta deşi iniţial decizia a fost ca demnitarii să nu beneficieze de majorarea salarială.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

”S-au eliminat toţi cei care deţin înalte demnităţi publice, zona vizibilă, care probabil a generat şi indignare sau îngrijorare.

Tot ce înseamnă parlamentari, miniştri, secretari de stat sunt eliminaţi din această creştere”, a spus Stroe.

El a adăugat că cei din administraţia locală, preşedinţii de consilii județene şi primarii sunt asimilaţi corpului funcţionarilor publici din România. Nu este însă clar cum a ajuns la această concluzie.

”În mod evident, există o aşteptare, cel puţin din partea lor, în raport cu creşterea veniturilor (...) În zona de sus, în zona superioară a demnităţilor publice, salariile sunt îngheţate” a adăugat el.

Publicitate

În acest context, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a declarat miercuri că a auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul cât o învăţătoare.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a spus: ”Cred că aţi putea să întrebaţi şi să faceţi comparaţii şi la nivelul primarilor, fără a fi eu părtinitor, am auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul cât o învăţătoare, sincer”.