Primarul Alba Iuliei, la discuții cu Liviu Dragnea pe tema bazinului olimpic. Se dorește continuarea investiției din resurse proprii
Primarul se va întâlni săptămâna viitoare cu ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Liviu Dragnea pentru a discuta corecţiile aplicate proiectelor europene implementare de administraţia locală din Alba Iulia, dar şi pentru a-l convinge de importanţa finalizării obiectivului de investiţii aflat pe lista CNI.
Totodată edilul are în vedere şi un eventual refuz al ministrului, situaţie pentru care, în momentul de faţă, juriştii analizează căile legale de repunere în drept de administrare asupra bazinului olimpic pentru continuarea investiţiilor din resurse proprii cuprinse în bugetul anual de investiții, dar și cu ajutorul altor instituții. Din această perspectivă se poartă discuții concrete cu președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel pentru un parteneriat, ca supliment de precauție în cazului unui refuz categoric din partea ministrului.
Mircea Hava a anunțat că dorește să strângă semnături de la părinții copiilor care vor fi principalii beneficiari ai bazinului olimpic pentru a-l convinge pe Dragnea să finanțeze lucrările la obiectivul de investiție.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)