Connect with us
Publicitate

Eveniment

Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, desemnat managerul public al anului în „Top 100 Manageri” realizat de revista Capital

Publicat

Primarul Comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a fost desemnat managerul public al anului în „Top 100 Manageri”, clasament care a fost realizat de echipa revistei Capital. Topul este împărțit în 10 categorii, de la CEO sau director de marketing până la oameni aflați în serviciul public sau implicați în domeniul sănătății.

„Când ne gândim la cei mai buni administratori din țară, nu avem cum să nu ajungem la primarul acela care a făcut o comună să arate ca un vis „din afară”. Este vorba despre Gherghe Damian, primarul Comunei Ciugud, cunoscută de toată lumea drept cea mai modernă din România(…)Topul a fost realizat pe baza performanțelor din ultimul an, o perioadă complicată care persistă și în ziua de astăzi, fiind poate chiar mai complicată decât anul trecut. Rolul managerilor în această perioadă a fost unul vital. Au fost nevoiți să își conducă echipele prin ape mai tulburi decât oricând din punct de vedere economic. Iar din această primăvară agitația s-a transformat într-o adevărată furtună. 2021 și lipsa de predictibilitate le mai aduce o nouă provocare managerilor și anume motivarea oamenilor cu care lucrează. Nu este vorba de bani aici, ci de starea psihică”, scriu jurnaliștii de la Revista Capital, în motivarea deciziei privind alegerea primarului din Ciugud în topul celor mai buni manageri din România.

„Premiul Revistei Capital mă onorează și este o recunoaștere a muncii unei întregi comunități. „Ingredientul” rețetei de la Ciugud sunt oamenii, colegii mei din administrația locală și cetățenii, care ne-au fost mereu alături. Nu poți construi nimic durabil fără să ai oameni în jurul tău, oameni care să te înțeleagă și să muncească alături de tine. Un lider bun este acela care se înconjoară de oameni buni, care au curajul să viseze alături de el și să muncească, apoi, împreună pentru a transforma acele visuri în realitate”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

Gheorghe Damian este primar al comunei Ciugud din anul 2000, fiind în prezent la al șaselea mandat în fruntea administrației locale. Înainte de a fi primar, Gheorghe Damian a lucrat în asistența medicală de urgență. Este asistent medical, dar are studii și în economie și administrație publică.

Comuna Ciugud este una dintre localitățile din România care a reușit să atragă numeroase fonduri europene, valoarea acestora fiind de peste 10.000 de euro pe cap de locuitor. Astfel, la aproximativ 3200 de locuitori, Ciugud a implementat proiecte cu  finanțări europene în valoare de peste 33 de milioane de euro.

În anul 2019, la Ciugud a fost deschisă prima școală smart din mediul rural din România, un proiect care are ca scop dezvoltarea și reforma educației din zona rurală. Ciugud este și promotorul național al conceptului „smart village”, iar în 2020 a devenit oficial studiu de caz pentru Guvernul României în implementarea și dezvoltarea acestui concept.

La sfârșitul anului trecut, Comuna Ciugud a fost premiată la Gala Smart City Industry Awards, pentru proiectele ce au ca scop crearea primei comunități creativ inteligente din mediul rural din România. Ciugud a primit premiul Best Smart Village Project pentru proiectele smart implementate în ultimii ani pentru digitalizarea administrației publice, educație, susținerea economiei locale sau pentru protejarea mediului înconjurător. Gala a fost organizată de Asociația Română pentru Smart City fiind cel mai important eveniment din România care premiază dezvoltarea comunităților creativ-inteligente. Tot în anul 2020, Comuna Ciugud a fost premiată pentru proiectele de digitalizare implementate, în cadrul Galei Dezvoltării Durabile, eveniment național organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Gabriel

    joi, 08.07.2021 at 15:11

    Toți primarii și cei în funcții de conducere ar trebui să ia exemplu de la acest primar și sa aplice același model de conducere și menagement.Va fi foarte greu să mai vedem măcar 2-3 exemple de acest gen, mai ales că interesele celor care ne conduc, sunt altele de obicei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate