EVENIMENT
Primarul comunei Meteș, Dan Cosmin Opruța, condus pe ultimul drum. Localnicii comunei își iau rămas bun din poarta casei
Primarul comunei Meteș, Dan Opruța, care și-a pierdut viața după ce s-a infectat cu virusul SARS-Cov-2, va fi condus astăzi pe ultimul drum.
Vestea tragică a morții primarului în vârstă de 38 de ani a cutremurat întreaga comunitate, de la familie, prieteni, cunoscuți sau simpli cetățeni.
Cortegiul funerar va ajunge în Ampoița în jurul orei 14.00 și se va deplasa spre biserica ortodoxă din localitate, unde va fi oficiată o scurtă slujbă religioasă.
Apoi, mașina mortuară va pleca spre Valea Varului, unde se află casa părintească a primarului și va fi înmormântat.
Localnicii îi pot aduce un ultim omagiu de la porțile caselor sau pot participa la slujba de adio, cu respectările măsurilor impuse de pandemie, au scris apropiați ai primarului, pe rețeaua de socializare.
”Cortegiul funerar al prietenului nostru Opruța Dan Cosmin va ajunge în sat în jurul orei 14, va parcurge satul Ampoița, până la Biserica Ortodoxă Ampoița Cuv Paraschiva unde se va oficia o scurtă slujba după care mașina mortuară va pleca spre Valea Varului unde este casa părintească și unde va fi înmormântat!! Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu acestui brav OM, pot ieși la drum (sau pot participa cu regulile pandemiei pe cât posibil) la slujba de adio a prietenului și primarului nostru”, este mesajul de pe rețeaua de socializare.
Reamintim că Dan Cosmin Opruța a murit în noaptea de miercuri spre joi, la spitalul din Târgu Mureș. Fusese adus de la Alba Iulia, în stare gravă.
Dan Cosmin Opruța avea 38 de ani, era căsătorit și avea un copil.
Era unul dintre cei mai tineri și activi primari din județul Alba și se afla la al doilea mandat. A fost ales primar al comunei Meteș în 2016, din partea PNL și a fost reales, la alegerile locale din toamna anului 2020.
“Nu este om pe care să-l întâlnesc să nu fie cu lacrimile pe obraz. E atât de nedrept”, a scris un cetățean pe rețeaua de socializare.
Un mesaj impresionant a fost făcut public și de soția acestuia:
”Facebook-ul mă întreabă la ce mă gândesc! Ar trebui să mă întrebe la cine….. doar la tine mă pot gândi! Cel care ai fost cel mai „aproapele” meu în cei 14 ani și 4 luni!
Azi cineva de acolo de sus te-a chemat la el și a lăsat atâta durere și goliciune în sufletul meu! Tu nu ai fost doar iubitul și soțul meu, tatăl copilului meu, prietenul meu cel mai bun ai fost cel de la care eu am învățat atât de multe, cel care mi-a șters lacrimile, cel cu care am împărțit cele mai mari bucurii ( Albert).
Momentul când intrai pe ușă întreaga casă se lumina, parcă orice probleme ar fii existat tu le găseai soluții și reușeai să-mi furi un zâmbet! Vei rămâne în sufletul meu ca ființa care m-a iubit cel mai mult așa cum mi-ai declarat în ultimele clipe ale vieții tale…..dar eu te voi iubi și voi prețui amintirea ta până când ne vom reîntâlni! Drum lin spre lumină, iubitul meu!”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.