Connect with us
Publicitate

Administrație

Primarul din Șibot își pierde funcția. Documentele care constată încetarea mandatului au ajuns la Prefectură

Publicat

Primarul liberal al comunei Şibot, Ilie Tomuş, va rămâne până la sfârșitul acestei săptămâni, fără mandat. Tomuș a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), instituție care l-a acuzat că a fost și comerciant, ca persoană fizică autorizată, și primar. Referatul privind situația primarului a ajuns deja la Instituția Prefectului Alba, astăzi urmând să fie întocmit ordinul de constatare a încetării mandatului. Prefectul Dănuț Hălălai este însă în concediu, astfel încât va semna documentul abia joi. În comună vor fi organizate alegeri, iar până atunci conducerea primăriei va fi exercitată de vice-primar.

Raportul ANI a fost emis în urmă cu doi ani, în decembrie 2015. “Primarul Ilie Tomuş s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 14 iulie 2014 întrucât a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Şibot şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul «Tomuş Ilie Persoană Fizică Autorizată», încălcând dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea 161/2003”, se susţine în raportul ANI.

Primarul Ilie Tomuș a contestat raportul în justiţie, dar a pierdut. Principalul său argument a fost acela că nu a obţinut venituri ca urmare a calităţii de persoană fizică autorizată, lucru de altfel reținut și în raportul de evaluare. În dosar se arată că activitatea comercială a încetat înainte începerea mandatului, dar primarul a rămas și persoană fizică autorizată, încălcând legea. ”Într-adevăr există menţiuni la dosar în sensul că această activitate economică a încetat la data de 14.07.2014, însă se constată că reclamantul a încălcat regimul incompatibilităţilor”, se afirmă în motivarea deciziei de la Curtea de Apel.

Din dosar mai reiese faptul că reclamantul a realizat în perioada anterioară, în 2012-2013 venituri din activităţi comerciale, respectiv creşterea bovinelor în sumă de 3341 lei. Practic, omul a vândut niște animale pe care le-a crescut împreună cu familia. Ilie Tomuș a contestat decizia Curţii de Apel la Instanţa Supremă, unde a pierdut definitiv procesul.

Reamintim că în 2014 a fost condamnat la 1 an de închisoare cu amânarea executării pedepsei, pentru activităţi comerciale incompatibile cu funcţia de primar. La acea dată a încheiat un acord de vinovăţie cu procurorii şi a obţinut amânarea executării, fapt care i-a permis acestuia să îşi păstreze funcţia de primar şi să candideze din nou în 2016.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate