Eveniment
Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, reținut de DNA. Este acuzat că ar fi primit mită sub formă de lucrări de artă
Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, potrivit unui comunicat al DNA. El este acuzat că a primit de la un om de afaceri, în mod repetat, opere de artă în valoare de 200.000 de euro, pentru ca firmei acestuia să îi fie atribuite contracte cu primăria. Și omul de afaceri a fost reținut.
Soós Zoltán este primarul independent al orașului Târgu Mureș, aflat la al doilea mandat (este susținut de UDMR).
DNA a anunțat că primarul Târgu Mureș a fost reținut pentru două infracțiuni de luare de mită, alături de administratorul unei firme, care a fost reținut pentru dare de mită.
Precizările DNA în dosarul lui Soós Zoltán:
„În perioada martie 2021- 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei (echivalentul sumei de circa 200.000 euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăți comerciale, în legătură cu încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte cadru și a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societății respective.
Contractele au ca obiect lucrări de intervenții și reparații străzi, trotuare, parcări și lucrări edilitare (apa-canal), precum și amenajări infrastructură.
La data de 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparținând unei asociații controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30 000 lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea și derularea unui număr de 9 achiziții directe în valoare totală de 275.355 lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială”.
Marți, primarul și omul de afaceri vor fi duși la Tribunalul Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News