Eveniment
Primarul orașului Cîmpeni, OFICIAL în PSD. „Nu sunt un oportunist și șantajist cum au spus unii despre mine”
Călin Andreș, primarul orașului Cîmpeni, a „bătut” oficial palma cu PSD. Aflat la cel de-al treilea mandat de primar, Andreș a spus că a părăsit PNL-ul de bună voie și ”în relații amiabile” cu foștii colegi. Adeziunea a fost semnată, joi, înainte ca acesta să intre în conferința de presă organizată de șefii PSD. Edilul a spus că a trecut în „barca” PSD pentru binele cetățenilor din orașul Cîmpeni.
„Nu sunt, să zic așa un oportunist și un șantajist cum au spus unii despre mine. Ceea ce fac, fac pentru binele orașului, pentru cetățenii din orașul Câmpeni și nu în ultimul rând pentru cei din zona Munților Apuseni. Sper ca noua echipă pe care am format-o la nivelul orașului Cîmpeni, să mă susțină și să ne susținem reciproc la alegerile care vor fi în luna următoare”, a declarat edilul.
De asemenea, acesta a mai explicat și modul în care a părăsit opoziția, spunând că ”sper și sunt convins că domnul deputat, prezent aici, Ioan Dîrzu să fie alături de noi, de echipa pe care o promovăm la nivelul orașului Câmpeni și să obținem rezultate foarte bune. Nu sunt omul căruia îi plac războaiele politice, n-am plecat din PNL printr-un război deschis cu colegii mei, am plecat amiabil. Le-am spus ceea ce am de gând să fac și sper că nu vor intra cu articole în presă prin care să lovească în mine sau în colegii mei de partid.
Cel puțin eu nu așa am făcut, deși sunt primar de 11 ani. Practic, să spun așa, toți politicienii, de la nivel local, consilieri locali, primari, președinți de consilii județene, președinți de partid, trebuie să-și dea mâna pentru ca România să meargă în față”.
Acestuia i se vor alătura încă cinci consilieri, care vor trece „la pachet”, după cum a declarat însuși deputatul Ioan Dîrzu.
A încheiat prin a preciza că speră ca oamenii din oraș să îl susțină și să fie alături de el pentru că cei din PSD l-au primit ”cu brațele deschise”.
SONDAJ Alba24.ro: 14 candidați vor să-ți fie PREȘEDINTE. Pe care dintre ei îl preferi? VOTEAZĂ
- Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL) (54%)
- Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC) (17%)
- Monica Luisa Macovei (7%)
- Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară) (6%)
- Călin Popescu Tăriceanu (5%)
- Corneliu Vadim Tudor (PRM) (3%)
- Gheorghe Funar (2%)
- Teodor Meleşcanu (2%)
- Dan Diaconescu (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) (2%)
- Kelemen Hunor (UDMR) (1%)
- William Brânză (Partidul Ecologist Român) (1%)
- Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania) (1%)
- Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă) (0%)
- Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) (0%)
Total voturi: 3.556
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News