Connect with us
Advertisement

Administrație

Primeşti voucher de vacanţă? LISTA hotelurilor şi pensiunilor din Alba şi din ţară care le acceptă

Publicat

Peste 3000 de hoteluri, pensiuni, moteluri şi agenţii de turism din ţară oferă cazare ce poate fi plătită cu vouchere de vacanţă. Aproape 60 dintre acestea se află în judeţul Alba.

Din 2018, salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice vor beneficia, până la 30 noiembrie 2018, de indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 de lei de persoană, sumă impozabilă. Acordarea voucherelor se face în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie, în bugetele proprii aprobate fiecărui ordonator de credite.

Tichetele de vacanță pot fi utilizate numai în hotelurile și în pensiunile din țară.

De asemenea, potrivit legii, voucherele de vacanţă nu sunt transmisibile. Potrivit Ministerului Turismului, „comercializarea voucherelor de vacanță de către angajați, angajatori, unitățile afiliate și structurile de primire turistice constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă, conform art. 7 alin 3, lit. b, din OUG 8/2009. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 7 puncte – amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă, potrivit art. 7 alin 1, din OUG 8/2009. Un punct – amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii.”

În aceste condiţii, sancţiunile încep de la 1.900 de lei şi pot ajunge la 26.000 de lei.

LISTA unităţilor care primesc vouchere de vacanţă în ALBA:

ALBA IULIA şi împrejurimi

Agenţii de turism

Colibri Tour (Bd. Revoluţiei 1989 Bl. CF 11 P)

Eximtur (Bd. Revoluţiei 1989 nr 14)

Filadelfia Alba Iulia (Calea Moţilor MV10 Stadion)

Paralela 45 Turism (Piaţa Iuliu Maniu P1)

Colibri Tour (str. Avram Iancu nr 3)

Tui Travel (str. Avram Iancu nr 3

Gemina (str. Cloşca nr 6 Bl. ABCDEF)

Albena Tours (str. Frederic Mistral nr 2)

Inntour (str. George Coşbuc nr 24A)

Alba Tourism (str. Closca nr 4 BL 5 Ap.42)

Hoteluri

Tara (str. Clujului 25)

Hermes (str. Toporaşilor 20)

Cetate (str Unirii 3)

Pensiuni

MA (Arieşului 51) Alba Iulia (cartier Ampoi)

ARA (str. Drăgăşani 15 D) Alba Iulia – Miceşti

Marylou (str. Lalelor 18) Alba Iulia (Cetate, spre Schit)

Vila Elisabeta (Calea Moţilor 158) Alba Iulia spre Miceşti

Pensiunea Casa Butnarului (str. Principală nr 175) Geoagiu de Sus (zona Stremţ, Râmeţ)

Pensiunea Casa Dives (str. Bisericii nr 280) Pianu de Sus

Pensiunea Floare de Colţ (str Principală nr 74A) Poiana Galdei

Moteluri

Motel Bleumarin (DN 1 FN) Galda de Jos

Hosteluri

Hostel Rustiq (str. Blajului nr. 238) Sântimbru

SEBEŞ şi LANCRĂM

Agenţia de turism Eurolines (str. Lucian Blaga nr. 83-85) Sebeş

Agenţia de turism Colibri Tour (str. Mihai Viteazu nr 3) Sebeş

Pensiunea Boema (str. Principală nr. 276) Lancram

 

Valea SEBEŞULUI – Transalpina

Camere de închiriat Nuţa (str. Salcâmului 10) Şugag

Pensiunea Certa Cons SRL (str. Poarta Raiului 22) Tău Bistra

AIUD

Agenţia de turism Paul Tour (str. Cuza Voda nr 7)

Hotel Victoria (str. Iuliu Maniu nr. 8)

Pensiunea Transilvania (DN 1 hm 105)

Pensiunea Melinda (str. Ion Creangă nr 137)

Hostel Două Salcii (str Abrudului nr 10)

BLAJ

Agenţia de turism Initio Travel (str. Eroilor Bl 21 Parter Ap 2)

Agenţia de turism Colibri Tour (str. Republicii nr 57)

Pensiunea Turistică Montana Popa (Bd. Republicii nr 4)

CUGIR

Agenţia de turism Total Travel (str. Al. Sahia nr 36 Bl. S7 parter)

APUSENI

Cabana Cotul Arieşului – Necşeşti, Vadu Moţilor (str Principală FN)

Pensiunea Craiul – sat Lunca, Vidra (str. Principală FN)

ABRUD

Pensiunea Silinel (str. Lucian Blaga nr 1)

Pensiunea Filonul de Aur (str. Lucian Blaga nr 5)

Pensiunea Confort (str. Traian nr 2)

Gârda de Sus

Dig’s Pensiune Turistică (str Principală FN)

Pensiunea Onelia (str. Principală nr 98)

CÎMPENI

Agenţia de turism Elmaria Turism & Flower (str. Moţilor nr 14)

ALBAC

Pensiunea Poiana Verde (str. Cioneşti nr. 242)

Pensiunea Meri (str. Horea nr 27)

Vila Perla Arieşului (str. Cloşca nr 32)

ARIEŞENI

Pensiunea Simona (str. Arieşeni nr 3F)

Pensiunea La Vasile (centru, nr 16)

Pensiunea Geanina (centru, nr. 31A)

Pensiunea Juliana (str. Fata Lăpuş nr. 352B)

Pensiunea Simona (str. Principală nr. 3F)

Pensiunea Casa Moţului (str. Principală nr 468)

Vila Sarra Vank (centru, nr 29A)

Vila Vank (centru nr 29A)

Pensiunea Casa Noastră (str. Principală FN) Arieşeni Islaz

Pensiunea Vraja Muntelui (str. Principală Nr 76A) sat Bubeşti Arieşeni

Vezi INTEGRAL LISTA cu cele 3006 unităţi de cazare şi agenţii de turism din ţară la care sunt acceptate vouchere de vacanţă:

DESCARCĂ de AICI: LISTA unităţi turistice care acceptă TICHETE ( VOUCHERE ) de VACANȚĂ în 2018

– pag. 1-2 unităţile din judeţul Alba (cele de mai sus)

– pag 2 unităţile din judeţul Arad

– pag. 2-4 unităţile din judeţul Argeş

– pag. 4-5 unităţile din judeţul Bacău

– pag. 5-8 unităţile din judeţul Bihor (inclusiv Băile Felix, Băile 1 Mai şi Vârtop)

– pag. 8 unităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud (inclusiv Colibiţa şi Sângeorz Băi)

– pag 8 unităţile din judeţul Botoşani

– pag. 8-9 unităţile din judeţul Brăila

– pag. 9-16 unităţile din judeţul Braşov (inclusiv zonele Bran, Moeciu, Poiana Braşov, Predeal, Poiana Mărului, Râşnov, Sâmbăta de Sus)

– pag. 16-21 unităţile din Bucureşti, pe sectoare

– pag. 21-23 unităţile din judeţul Buzău

– pag. 23-24 unităţile din judeţele Călăraşi şi Caraş-Severin (inclusiv zonele Băile Herculane, Poiana Mărului)

– pag. 24-26 unităţile din judeţul Cluj

– pag. 26-34 unităţile din judeţul Constanţa (inclusiv staţiunile de pe Litoral – Mamaia, Năvodari, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Jupiter, Saturn, Neptun, Olimp, Vama Veche, dar şi Mangalia şi Techirghiol)

– pag. 34-35 unităţile din judeţul Covasna

– pag. 35-36 unităţile din judeţul Dâmboviţa

– pag. 36-37 unităţile din judeţul Dolj

– pag. 37 unităţile din judeţele Giurgiu şi Galaţi

– pag. 37-38 unităţile din judeţul Gorj (inclusiv zona Novaci, aproape de Transalpina)

– pag. 38-40 unităţile din judeţul Harghita (inclusiv Băile Tuşnad, Izvorul Mureşului, Praid, Tuşnad-Băi)

– pag. 40-41 unităţile din judeţul Hunedoara (inclusiv Geoagiu Băi, Haţeg, zonele Sarmizegetusa-Retezat)

– pag. 41 unităţile din judeţul Ialomiţa

– pag 41-43 unităţile din judeţul Iaşi

-. pag. 43 unităţile din judeţul Ilfov (inclusiv Snagov)

-. pag. 43-45 unităţile din judeţul Maramureş

-. pag. 45 unităţile din judeţul Mehedinţi (inclusiv zona defileul Dunării – cazane)

-. pag. 45-47 unităţile din judeţul Mureş (inclusiv Sovata, Sighişoara)

-. pag. 47-49 unităţile din judeţul Neamţ

-. pag. 49 unităţile din judeţul Olt

-. pag. 49-53 unităţile din judeţul Prahova (inclusiv Azuga, Breaza, Buşteni, Cheia, Predeal, Sinaia, Poiana Ţapului, Slănic, Valea Doftanei, Vălenii de Munte)

-. pag. 53 unităţile din judeţul Sălaj

-. pag. 54 unităţile din judeţul Satu Mare (inclusiv Tăşnad)

-. pag. 54-58 unităţile din judeţul Sibiu (inclusiv Gura Râului, Ocna Sibiului, Păltiniş, Sadu)

-. pag. 58-61 unităţile din judeţul Suceava (inclusiv Vatra Dornei)

-. pag. 61 unităţile din judeţul Teleorman

-. pag. 61-62 unităţile din judeţul Timiş

-. pag. 62-64 unităţile din judeţul Tulcea (inclusiv zona Delta Dunării)

-. pag. 64-67 unităţile din judeţul Vâlcea (inclusiv Voineasa, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Govora, Horezu)

-. pag. 67 unităţile din judeţele Vaslui şi Vrancea

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement