Connect with us
Advertisement

Economie

Primul certificat de urbanism emis pentru Roşia Montană, validat în instanţă

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat definitiv şi irevocabil legalitatea primului certificat de urbanism al Proiectului Roşia Montană, emis în anul 2004, confirmând decizia Tribunalului Alba, după cum arată oficialii companiei, într-un comunicat de presă.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de anulare a Certificatului de urbanism nr.68/2004, eliberat pentru „Roşia Montană Gold Corporation” (RMGC) de către Consiliul Judeţean Alba. Potrivit reprezentanţilor companiei, cererea de anulare a fost introdusă de Asociaţia „Alburnus Maior” şi de Centrul de Resurse Juridice. Certificatul de urbanism validat în instanţă a fost eliberat în anul 2004, înainte de elaborarea studiului de impact asupra mediului pentru Proiectul Roşia Montană.

În acest context, directorul general RMGC, Dragoş Tănase a precizat că, urmare a succeselor consecutive în justiţie şi a reluării analizei raportului de evaluare a impactului asupra mediului, îşi exprimă încrederea că analiza va confirma faptul că Proiectul Roşia Montană a fost elaborat la cele mai înalte standarde internaţionale, astfel încât să devină un model de operaţiune minieră.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement