Connect with us
Advertisement

Actualitate

Primul parlamentar de Alba care s-a apucat de treabă. Florin Roman doreşte ca statul să suporte cheltuielile de repatriere a românilor decedaţi în alte ţări

Publicat

florin romanDeputatul PNL de Alba, Florin Roman s-a apucat se serios de treabă încă din primele zile de preluare a mandatului. Acesta doreşte ca statul să suporte cheltuielile de repatriere a românilor decedaţi în alte ţări. 

Florin Roman este primul deputat de Alba, din acest nou mandat, care dă semne că nu va sta deoparte în aceștia patru ani și chiar s-a apucat de muncă. Roman și-a propus elaborarea mai multor iniţiative legislative în primul an al primului său mandat din Parlament. Potrivit unui comunicat de presă remis vineri, primul demers legislativ al parlamentarului liberal îşi propune eliminarea disfuncţionalităţilor existente în ceea ce priveşte repatrierea trupurilor neînsufleţite ale românilor decedaţi pe teritoriul altor state.

„În acest moment, legislaţia referitoare la posibilitatea susţinerii familiilor românilor care nu au posibilitatea financiară de a-şi aduce acasă rudele decedate în străinătate este extrem de neclară. Există anumite prevederi care stipulează că plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă poate fi suportată de Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice. Din nefericire, lipsa unor informaţii concrete aflate la îndemâna oamenilor, cât şi ambiguitatea expresiei «poate» utilizată în actele normative în vigoare, nu permit, în realitate, decontarea acestor cheltuieli de repatriere de către instituţiile statului român, fie ele centrale, prin MAE, judeţene sau locale”, a argumentat deputatul PNL Alba.

Florin Roman a mai adăugat că în primele zile ale viitoarei sesiuni parlamentare ordinare, care va debuta în februarie, va definitiva această propunere legislativă imperios necesară, raportat atât la numărul cetăţenilor români aflaţi în diaspora, cât şi la cazurile de deces ale acestora.

„România nu are nici în acest moment o evidenţă oficială a numărului cetăţenilor români aflaţi dincolo de hotarele ţării, fapt condamnabil şi deopotrivă ruşinos. De asemenea, nu se ştie exact nici câţi români mor anual în ţările unde sunt stabiliţi, şi nici câte dintre familiile celor decedaţi îşi pot permite să achite cheltuielile de repatriere a trupurilor celor dispăruţi. Potrivit unor informaţii neoficiale, anual mor în ţările lumii peste 2.500 de români. După cum se ştie, marea majoritate a familiilor rămase acasă nu îşi permit să cheltuiască mii de euro pentru aducerea în ţară a trupurilor românilor morţi. În consecinţă, o parte însemnată a corpurilor acestora rămân la latitudinea hotărârilor luate de autorităţile locale din ţările unde se înregistrează decesele, iar bieţii români decedaţi ajung ori să fie incineraţi, ori înmormântaţi în locuri foarte greu de găsit de familiile lor”, a explicat parlamentarul liberal.

„Sunt multe aspecte aflate în studiu pentru a elabora o lege pragmatică şi concretă, în vederea rezolvării în beneficiul românilor a acestei carenţe legislative. Personal, optez pentru obligarea autorităţilor centrale şi locale de a suporta plata acestor cheltuieli de repatriere, în situaţia în care există solicitări pertinente în acest sens. Practic, familia aflată într-o astfel de situaţie disperată va putea fi verificată de către instituţiile statului, care au acces la veniturile fiecărui cetăţean, şi astfel se poate demonstra incapacitatea de a suporta costurile respective. Sunt încrezător că voi reuşi să promovez un act normativ în folosul românilor de rând, mai ales acelora dintre ei care nu se pot bucura că Guvernul socialist nu le poate rezolva problema rudelor decedate şi rămase în diverse ţări”, a conchis deputatul PNL Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement