Eveniment
Primul spectacol cu Garda Apulum din sezonul 2025 la Alba Iulia, în 26 aprilie: reprezentație cu daci, romani, furii și gladiatori

Primul spectacol cu Garda Apulum din sezonul 2025 la Alba Iulia va fi sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 18.00, în Cetatea Alba Carolina. Este pregătită o reprezentanție cu daci, romani, furii și gladiatori.
De la tehnică militară, la lupte între daci și romani, demonstrații cu gladiatori, dar și dansuri, timp de o oră cei prezenți în Alba Iulia pot afla mai mult despre istorie într-un mod interactiv. Evenimentul se va desfășura în fața porții a IV-a a Cetății Alba Carolina.
”Sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 18.00, vă puteți întâlni în Alba Iulia cu un mare campion, Uwald, gladiatorul Ludusului Apulensis”, este mesajul organizatorilor.
Vezi și VIDEO: Uwe Dai, gladiatorul din Alba Iulia, A CÂȘTIGAT trofeul Survivor 2025 și 100.000 de euro
Apoi, în perioada mai-septembrie, vor avea loc reprezentații în fiecare vineri, de la ora 19.00.
Garda Apulum (Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis) este o trupă de reenactment, formată din voluntari albaiulieni, având drept scop punerea în valoare a patrimoniului cultural antic al României. A fost înființată în 2012.
foto: captură video/ Facebook Garda Apulum
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News