Connect with us
Publicitate

Eveniment

Prins în flagrant: Bărbat reținut după ce l-a păgubit pe administratorul unei firme de construcții din Alba Iulia

pol

Publicat

Un bărbat din județul Iași a fost reținut la Alba Iulia, pentru înșelăciune, după un flagrant. A reușit să-l convingă pe administratorul unei firme de construcții să-i dea bani în avans, de două ori, ca să vină cu trenul la Alba Iulia, alături de alte 7 persoane, pentru a se angaja, dar nu a mai venit.

Potrivit IPJ Alba, vineri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, sprijiniți de polițiștii Secției 6 din cadrul Poliției Municipiului Iași, l-au reținut pe un bărbat de 46 de ani, din comuna Ciurea, județul Iași, care este bănuit de săvârșirea faptei de înșelăciune.

În noiembrie, l-a contactat pe administratorul unei societăți comerciale care efectuează lucrări de construcții, pentru a se angaja, dar a condiționat deplasarea sa și a altor șapte persoane, în Alba Iulia, de transferul sumei de 900 de lei, reprezentând contravaloarea biletelor de tren. Individul ar fi ridicat suma de bani transferată însă, invocând diverse motive, nu s-a mai deplasat în Alba Iulia.

Spre sfârșitul lunii noiembrie, acesta l-a contactat din nou pe păgubit și i-a cerut 400 de lei, promițându-i că va ajunge la Alba Iulia, însă nici de această dată nu și-a respectat promisiunea.

Joi, pe numele bărbatului a fost depusă o nouă sumă de bani, iar acesta a fost depistat, în flagrant, în momentul în care a ridicat-o.

Polițiștii l-au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând să fie prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate