Un bărbat din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat după ce a fost prins în flagrant de către un echipaj al poliției, în timp ce fura două ventilatoare dintr-o clădire dezafectată ce aparține unei firme, situată pe strada Francesca.

Publicitate

În data de 28.06.2014, orele 21.55, Poliţia Municipiului Alba Iulia, a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută sustrage bunuri din incinta unei societăţi comerciale situată pe strada Francesca din Alba Iulia.

Patrula de siguranţă publică s-a deplasat imediat la faţa locului şi l-a prins în flagrant pe L.B. de 34 de ani, din Alba Iulia, imediat după ce a sustras, dintr-o clădire dezafectată aparţinând societăţii, două ventilatoare electrice.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit reprezentanţilor societăţii păgubite iar faţă de L.B. a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90